Graba cauzează victime în trafic. Un șofer a intrat într-o depășire neregulamentară a mai multor autovehicule și a lovit o mașină care circula regulamentar, pe sensul opus. În urma impactului, un minor care se afla în mașina lovită a fost transportat la spital.
Depășirea neregulamentară provoacă accidente
IPJ Hunedoara a oferit detalii despre accidentul produs între Petroşani şi Haţeg, în apropiere de localitatea Merișor.
Șoferul care a provocat accidentul avea 43 de ani și conducea o autoutilitară în direcția Petroșani-Hațeg. Acesta a efectuat o depășire neregulamentară a unui convoi de autovehicule, ciocnindu-se cu mașina din ses opus, condusă de un șofer de 29 de ani, care avea pasager un copil de 7 ani.
La rândul lui, șoferul care a efectuat depășirea neregulamentară a fost lovit de șoferul ansamblului de autovehicule.
"Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din municipiul Petroşani, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN66 din direcţia Petroşani-Haţeg, în afara localităţii Merişor, s-ar fi angajat într-o depăşire neregulamentară a unui ansamblu de vehicule intrând în coliziune cu un autoturism condus de către un tânăr în vârstă de 29 de ani care circula din sens opus, ulterior fiind lovit de către ansamblul de vehicule care era condus de către un bărbat în vârstă de 46 de ani", a declarat IPJ Hunedoara.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citește și: VIDEO- Blocaj al unui convoi de mașini pe tronsonul Câmpu lui Neag, județul Hunedoara și Cerna Sat, județul Gorj. A fost nevoie de intervenția echipelor de salvamontiști din trei județe
Copilul rănit a fost transportat la spital
Accidentul provocat în urma unei depășiri neregulamentare s-a soldat cu rănirea unui minor de 7 ani. Copilul se afla în mașina care a fost lovită de bărbatul care efectua depășirea neregulamentar.
Minorul a fost transportat imediat la cel mai apropiat spital, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
"În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unui minor în vârstă de 7 ani, în calitate de pasager, aflat în autoturismul care se deplasa regulamentar. Victima a fost preluată şi transportată de către un echipaj medical la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În cauză poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă", a precizat IPJ Hunedoara.
Citește și: Un tren a lovit în plin un camion cu cereale la Podu Iloaiei, județul Iași