Scene greu de imaginat au avut loc în Munții Maramureșului! Agenții de la Poliția de Frontieră au dat din senin peste două trupuri neînsuflețite. Descoperirea macabră a avut loc în timp ce oamenii legii supravegheau zona cu pricina.

Locul în care au fost descoperite cele două trupuri inerte se află în apropierea frontierei dintre România și Ucraina, astfel că oamenii legii au intrat în alertă și au anunțat și autoritățile din țara vecină.

cadavre, muntii maramuresului, politie frontiera, salvamont

Autoritățile investighează cazul. 

[Sursa foto: Captură Stirile KANAL D]

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

La scurt timp după ce au descoperit cadavrele, polițiștii au demarat o anchetă și au început cercetările. Mai multe echipaje de la Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș și Salvamont Maramureș au fost trimise de urgență pe munte, pentru a investiga locul și pentru a ridica din sălbăticie trupurile fără viață. Până în acest moment cele două persoane nu au fost identificate, însă cercetările în acest caz sunt departe de a fi încheiate.

Oamenii legii încearcă să afle și împrejurările în care cei doi decedați și-au găsit sfârșitul, aspect care nu este cunoscut până în acest moment. Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă să investigheze și circumstanțele în care cei doi oameni au ajuns la altitudinea de 1900 de metri a masivului. 

Citește și: Locul din Apuseni de o frumusețe răpitoare care ascunde un blestem greu de crezut. "Val de accidente fatale!"

„Pe timpul executării unor misiuni de supraveghere la frontieră de stat, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Valea Vișeului au descoperit două cadavre în zona muntoasă. Imediat, au fost anunțate autoritățile de frontieră din Ucraina despre caz și au fost constituite grupele operative de cercetare la fața locului formate din polițiști de frontieră, reprezentanți ai IPJ Maramureș și ai Salvamont Maramureș în vederea recuperării cadavrelor aflate în apropiere de Vârful Pop Ivan din Munții Maramureșului la aproximativ 1.900 metri altitudine. În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiștii din cadrul IPJ Maramureș”, au transmis salvamontiștii din Maramureş.

cadavre, muntii maramuresului, politie frontiera, salvamont

Oamenii legii au intrat în alertă. 

[Sursa foto: Captură Stirile KANAL D]


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si