Descoperire șoc: Ce se întâmplă cu sângele celor infectați cu coronavirus
Cercetători irlandezi au descoperit că unii pacienţi cu cazuri grave de COVID-19 prezintă "coagulări sanguine anormale", care ar putea creşte riscul de deces, potrivit unui studiu publicat joi în revista British Journal of Hematology, relatează EFE.
Cercetarea desfăşurată la The Royal College of Surgeons in Ireland (RCSI) a constatat că boala COVID-19 este asociată cu un tip unic de coagulare sanguină.
Experţii au descoperit că acei pacienţi care prezintă nivele ridicate de coagulare sanguină au posibilităţi mai mari de a fi internaţi la terapie intensivă.
"Primele noastre descoperiri demonstrează că pneumonia COVID-19 este asociată unui tip unic de coagulare sanguină care se manifestă în principal în plămâni şi care implică, fără îndoială, un risc mai mare de mortalitate la pacienţii infectaţi cu noul coronavirus", notează într-un comunicat unul dintre autori, James O'Donnell.
El a avertizat că acest "scenariu" nu a mai fost observat la niciun alt tip de infecţie pulmonară.
"În afară de pneumonia care afectează alveolele pulmonare, am descoperit şi sute de mici cheaguri sanguine în interiorul plămânului", a explicat O'Donnell.
Potrivit lui, acest lucru ar putea explica de ce "nivelul de oxigen din sânge" se reduce "drastic în infecţiile grave" provocate de acest coronavirus, scrie agerpres.ro
"Să înţelegem cum aceste micro-cheaguri se formează în plămân este fundamental pentru a putea dezvolta tratamente mai eficiente pentru pacienţi, mai ales pentru acele grupuri cu risc înalt", a subliniat expertul irlandez.
O'Donnell a precizat că există tot mai multe dovezi ce semnalează prezenţa de "cheaguri sanguine anormale" la bolnavii de COVID-19, care sporesc "semnificativ" riscul ca aceştia să sufere crize cardiace sau ictus cerebral.