Destin teribil! Un bărbat a încetat din viață, după ce un perete al casei s-a prăbuşit peste el, în Vaslui
Tragedie într-o comună din Vaslui! Un perete al casei s-a dărâmat peste un bărbat în vârstă de 64 de ani.
Incident teribil în Vaslui! Un bărbat în vârstă de 64 de ani a încetat din viață, luni, în localitatea Mânjeşti, comuna Muntenii de Jos, după ce un perete s-ar fi prăbușit peste el, scrie Antena 3 CNN.
Individul lucra împreună cu fiul său la renovarea locuinței când, la un moment dat, unul din pereții de lut s-a prăbușit peste el. Tânărul a sunat de urgență la 112, iar tatăl său a fost transportat de urgență la Spitalul Judeţean
"Poliţia Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat, în vârstă de 64 de ani, din localitatea Mânjeşti, comuna Muntenii de Jos, ar fi fost lovit de un perete de lut, în timp ce efectua lucrări de renovare a locuinţei, împreună cu fiul acestuia”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, citat de Agerpres.ro.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Acum, poliţiştii efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul teribil.
Și în anul 2022, în județul Botoșani, localitatea Trușești a avut loc un incident similar.
Atunci, un tânăr în vârstă de 34 de ani, şi-a pierdut viaţa, după ce a fost strivit de un perete, informează Monitorul BT. Un al doilea bărbat, de 35 de ani, a fost transportat la spital în stare gravă.„Cele două persoane au fost scoase de sub dărâmături de pompieri. Una dintre ele era conştientă şi a fost preluată de către echipajul Serviciului Judeţean de Ambulanţă. Cea de-a doua era inconştientă. Din nefericire acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare”, a declarat Dorina Lupu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
Citește și: Ce condamnare a primit șoferul care a accident 6 minori, în Petroșani? Bărbatul era băut și nu avea permis
Clădirea la care lucrau cei doi era sediul fostei şcoli din localitate.