Destin tragic pentru Nicoleta, o româncă de 51 de ani din Spania. Femeia a fost ucisa cu bestialitate de iubitul ei, tot român. Ioan și-a pus capăt zilelor după ce a comis crima
Cazul care a șocat atât Spania, cât și Italia. Nicoleta, o româncă în vârstă de 51 de ani, care a lucrat ani buni ca asistentă într-un spital din Treviso, a fost ucisă cu bestialitate de iubitul ei, tot român. Nicoleta venise după Ioan în Spania din dragoste. După ce a înjunghiat-o până la moarte, bărbatul în vârstă de 54 de ani s-a spânzurat.
În anul 2002, Nicoleta Buliga a ales să se stabilească în Italia, iar începând din anul 2004, ea și-a desfășurat activitatea ca asistentă medicală la spitalul San Camillo din Treviso, pentru aproape două decenii.
Românca în vârstă de 51 de ani era despărțită de primul său soț, iar cei doi aveau un fiu în vârstă de 26 de ani.
Presa locală relatează că relația cu Ioan Corbaceri, bărbatul care avea să-i aducă sfârșitul, a început acum doi ani. La acea vreme, el locuia în Spania, iar ea avea planuri de ceva timp să se mute în țara iberică.
În luna iunie a anului trecut, femeia s-a alăturat noului ei partener, iar în zilele care au precedat tragedia, a păstrat legătura cu foștii săi colegi din Italia prin intermediul mesajelor. Le-a informat că a găsit un loc de muncă într-un spital din Vila-Real, în regiunea Valencia, și le-a spus că, deși este obosită, este bucuroasă pentru această nouă experiență. La acea vreme, nimeni nu avea nici cea mai mică idee despre tragedia care se va întâmpla.
Vecinii și apropiații spun că nu ar fi existat probleme între cei doi iubiți
Nicoleta a fost ucisă în noaptea de joi, 14 septembrie, spre vineri, într-un apartament din Castellón de la Plana, unde împărțea viața cu iubitul ei, Ioan Corbaceri, în vârstă de 54 de ani. Din motive încă necunoscute, bărbatul a luat un cuțit de bucătărie cu o lamă de 20 de centimetri și a atacat-o pe româncă, înjunghiind-o de mai mult de zece ori.
A lovit-o în zona gâtului, pieptului, brațelor și alte părți ale corpului. După ce și-a luat viața femeii, el s-a sinucis. În urma comiterii crimei, Ioan Corbaceri s-a spânzurat, iar cadavrul lui a fost descoperit la o scurtă distanță de cel al Nicoletei.
Potrivit jurnaliștilor de la Corriere della Sera, vecinii, în cadrul interviurilor acordate jurnaliștilor spanioli, au declarat că nu au auzit vreun conflict în apartament și că nu au observat nicio anomalie în relația cuplului în zilele anterioare. În plus, ultima fotografie postată de Ioan pe Facebook, datată pe 8 septembrie, îi prezintă pe cei doi zâmbitori și fericiți împreună.
Poliția a fost contactată de colegii de muncă ai Nicoletei, atunci când aceasta nu a apărut la serviciu vineri, iar telefonul ei nu răspundea.
În prezent, oamenii legii desfășoară o investigație pentru a clarifica circumstanțele tragice care înconjoară acest eveniment. Conform relatărilor publicate în presa spaniolă, nu există înregistrate plângeri sau rapoarte de violență depuse împotriva lui Nicoleta Buliga de către Ioan Corbaceri. Cu toate acestea, sursele locale menționează că o fostă parteneră ar fi solicitat anterior un ordin de protecție împotriva românului.