In articol:
Caz șocant la Iași. Viața unui copil de trei ani și 10 luni s-a încheiat într-un mod tragic. Micuțul, care ar fi fost lăsat nesupravegheat în cameră, a căzut de la etajul șapte al blocului. Din păcate, impactul i-a fost fatal.
A murit la trei ani, după ce a căzut de la etaj
Tragedia s-a petrecut la Iași, în seara zilei de 29 august. Un copil în vâsrtă de doar trei ani și 10 luni a căzut de la etajul șapte al blocului. Potrivit primelor informații, micuțul fusese lăsat nesupravegheat în cameră. Acesta ar fi ajuns pe pervazul geamului, iar într-un moment nefast a căzut pe geam.
La fața locului au ajuns imediat autoritățile. Cadrele medicale ajunse la locul tragediei au aplicat manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda efortului medicilor, a fost constatat decesul micuțului.
Autoritățile fac cercetări pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a desfășurat evenimentul.
Ce au transmis autoritățile
"La data de 29 august a.c., în jurul orei 19:15, polițiștii ieșeni au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un minor ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din municipiul Iași.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, ocazie cu care au constatat că dintr-un imobil situat la etajul 7, un minor de 3 ani și 10 luni, care se afla într-o cameră nesupravegheat, la un moment dat s-ar fi urcat pe pervazul de la fereastră și ar fi căzut de la geam.
Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Ulterior, în urma manevrelor de resuscitare, cadrele medicale au constatat decesul minorului.
Se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, acestea continuând în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, urmând a fi dispuse măsuri legale", se arată în comunicatul transmis de IPJ Iași.