" Trebuie să se știe că am denunțat-o pe această femeie pentru acte de persecuție și șanta j", a declarat politicianul.

Procuratura italiană a clasat în urmă cu puțin timp ancheta în care politicianul era vizat, fiind cercetat pentru vătămare corporală agravată și violență sexuală asupra unei românce în vârstă de 34 de ani.

Citește și: Cazul care a șocat o țară întreagă: Un bebeluș care a fost abandonat acum 2 ani printre gunoaie, va ajunge în custodia mamei biologice

" Am dat deja instrucțiuni avocatului meu să o denunțe pe femeie pentru calomnie în legătură cu faptele de pălmuire și agresiune sexuală".  Fausto Troiani este cel care a hotărât să facă publică versiunea sa asupra celor întâmplate.

La începutul lunii septembrie a anului trecut, o româncă în vârstă de 34 de ani a depus o plângere împotriva președintelui consiliului municipal. În urma investigațiilor efectuate mai apoi, Rosanna Buccini, procurorul însărcinat cu cazul, a închis dosarul lui Troiani, făcând în același timp o cerere de arhivare a ipotezei infracțiunii de violență sexuală. 

Detalii de ultimă oră în cazul româncei care susține că un politician italian a agresat-o sexual

Conform rechizitoriului, la data de 8 iulie 2022, în momentul culminant al unei discuții cu românca în vârstă de 34 de ani- de care ar fi fost legat printr-o relație afectivă- care îl acuza că ar avea o relație cu o altă femeie, acesta ar fi lovit-o violent, provocându-i perforarea timpanului și pierderea auzului (cu un prognostic de peste 40 de zile).

Cu acea ocazie, Troiani ar fi obligat-o pe femeie să nu iasă din casă pentru a chema ajutoare, trăgând-o de păr și răsucindu-i brațul, luându-i cheile de la casă. Totodată, procurorul de caz a cerut arhivarea ipotezei infracțiunii de violență sexuală, considerând că în timpul anchetei nu au apărut elemente suficiente pentru a susține acuzația în instanță.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: Imagini incredibile. Uși în loc de ferestre la o școală din județul Suceava

" În ultimele zile s-a vorbit foarte mult, cu tot cu atacuri politice, despre o presupusă palmă pe care aș fi dat-o unei femei. Dar totul are o limită. De aceea, consider că este de datoria mea să spun adevărul despre fapte. În ceea ce privește această afacere, nu am primit încă niciun document din partea autorităților judiciare și dacă și când voi primi, avocatul meu va prezenta toate dovezile în favoarea mea care se află deja în posesia noastră",   a dezvăluit politicianul italian pentru jurnaliștii de la cronachemaceratesi.it.

Politicianul italian:  „Trebuie să spun adevărul“

" Trebuie să se știe că încă din 2022, am denunțat-o pe această femeie pentru persecuție și șantaj împotriva mea și este cercetată de procuratură în proceduri separate. În această tristă poveste sunt implicate și rudele mele, care au fost contactate prin apeluri telefonice jignitoare și vulgare de către aceeași persoană pe care am denunțat-o și care au fost obligate să citească neadevăruri în presă și să asculte declarațiile calomnioase ale opoziției",

a mai precizat  politicianul italian.

Citește și: Incredibil! Ce secret ascunde românca din Italia care a fost aruncată în stradă în prag de Revelion

" Intenționez să-mi apăr onoarea", a fost mesajul de încheiere al politicianului în vârstă de 64 de ani," Prin urmare, pe lângă celelalte plângeri, mi-am instruit deja avocatul să o dea în judecată pe femeie pentru calomnie în ceea ce privește faptele legate de pălmuire și de agresiunea sexuală și pe cei care ar călări pe aceste calomnii în scopuri politice sau de răzbunare personală".

Românca susține că a avut o relație amoroasă cu italianul: „ Să știți, totuși, că nu mă voi opri

Cu toate acestea, femeia insistă că ea este victima în toată această poveste și intervine în urma declarațiilor făcute de politician. "Motivele violențelor și rănilor sunt cunoscute de procuratură, dar vreau să-i răspund personal și direct doctorului Fausto Troiani", a mărturisit românca în vârstă de 34 de ani.

Citește și: Nicoleta Pârvu a murit după ce a născut. Fosta Miss Adolescență 2016 era mamă de gemene

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

În scrisoarea trimisă, românca susține:" Dr. Fausto Troiani, după ce m-a întâlnit pentru un examen medical, m-a curtat timp de trei luni, apoi a început o relație amoroasă cu mine la sfârșitul primăverii anului 2021, care a durat mai mult de un an. Motivele violențelor și leziunilor sunt cunoscute de procuratură, dar eu îi răspund personal și direct: niciun judecător, până la 4 ianuarie 2023, nu l-a achitat pe Fausto Troiani de infracțiunea de violență sexuală. Departe de asta. De fapt, depun o contestație formală la cererea de arhivare doar a infracțiunii de violență sexuală, așa cum a fost înlăturată de procuror, atașând un memoriu al cărui termen expiră pe 18 ianuarie, fiind vorba de o infracțiune de cod roșu".

Românca în vârstă de 34 de ani continuă adresându-se direct politicianului:" Mai degrabă, oferiți-i telefonul mobil lui Troiani procurorului și consimțiți la extragerea tuturor fișierelor conținute în el pentru a fi comparate cu cele pe care le-am depus în copie medico-legală. Dacă nu are nimic de ascuns. Dacă într-adevăr m-a denunța t (n.r. trimiterea se referă la pasajul în care Troiani se referă la faptul că a dat-o în judecată "încă din 2022 pentru acte de persecuție și pentru șantaj împotriva mea"),  așa cum pretinde, și dacă a făcut acest lucru după 18 decembrie 2022, este clar că denunțul face parte dintr-o strategie defensivă ulterioară notificării avizului de încheiere a investigațiilor și, prin urmare, este pur și simplu instrumental. Să știți, totuși, că nu mă voi opri", a susținut românca.

Citește și: Bărbatul care și-a răpit fiul anul trecut, de lângă mama sa, în Padova, a fost eliberat. Incidentul s-a petrecut atunci când femeia îl ducea pe David la grădiniță


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si