În urma controalelor, au fost găsite legume și fructe stricate, mâncare expirată, dar și spații neigienizate, cu frigidere în care erau insecte moarte şi zone extinse de rugină.

Șase magazine au fost închise

Echipele de control au aplicat amenzi contravenționale î n valoare de 144 de mii de lei şi au oprit prestarea de servicii până la remedierea deficiențelor constatate.

Pentru trei magazine s-au propus închiderea pentru şase luni.

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, comisarii ANPC au continuat campania de verificare a supermarketurilor din Bucureşti, iar în data de 15 februarie au fost verificate şapte magazine aparţinând operatorului economic Profi Rom Food S.R.L., situate în sectoarele 2, 3, 4 şi 6.

Citeste si: Raioane din mai multe supermarketuri, închise de Protecția Consumatorilor

Comisarii ANP au descoperit fructe și legume stricate, dar și mâncare expirată

Cele mai grave nereguli descoperite de comisarii ANPC au fost comercializarea unor legume şi fructe cu modificări organoleptice, comercializarea unor produse cu data de consum depăşită, dar şi utilizarea unor spaţii de depozitare igienizate necorespunzător.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

În zona Gastro/Grill, au fost descoperite produse fără elemente de identificare şi caracterizare, precum şi fără data limită de consum.

S-a mai constatat: utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate corespunzător, cu chedere neigienizate şi depreciate, identificarea unei temperaturi neconforme, utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu insecte moarte, zone extinse de rugină, resturi alimentare şi de ambalaje, cu vopsea exfoliată şi cu scurgeri de lichide.

Citeste si: VIDEO| Amenzi pentru dublul standard la alimente. Ce spune legea adoptată de senatori

Gândaci printre rafturi și mucegai pe tavan

“Pare că gradele de comparaţie în activitatea magazinelor aparţinând unora dintre cele mai mari lanţuri comerciale sunt, în realitate, diametral opuse. Dacă mega se dovedea a fi de fapt mini, iată că a venit rândul lui Profi să pară nu profesor, ci repetent la purtare. Noi îi lăsăm corijenţi! Din păcate, nu-i putem bate cu rigla la palmă, aceeaşi palmă cu care aceştia încasează, dar nu reinvestesc atât cât ar trebui.  Apreciem investiţiile făcute de ei, dar curăţenia ţine de bunul simţ comercial al fiecărui operator economic din domeniu”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu. 

Citeste si: Incredibil! Un barbat a filmat un soarece printre rafturile unui hypermarket: "La inceput am crezut ca mi se pare". Ce spune conducerea magazinului


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si