Pacienții secției de oncologie de la un spital din Brașov sunt întâmpinați de condiții precare. Secția nu este renovată, de pe pereți pică tencuiala, iar pardoseala trece prin aceeași situație.
Secția de oncologie din Brașov- dezastru pentru pacienți
Chiar dacă anual vin mii de bolnavi cu afecțiuni oncologice pentru a se trata, locul nu este deloc primitor.
Pare, mai degrabă, oprit în timp, mai ales din pricina condițiilor precare.
Secția nu este renovată, iar, pereții, ușile și pardoseala sun tot de domeniul trecutului.
Pacienții, deja bătuți de soartă, vin la spital să se trateze și, fiecare îndură condițiile greu de suportat. Cu toate aceștia, s-au conformat cu situația și vin, unii chiar și la două săptămâni pentru a-și primi tratamentul necesar.
Citește și: Alertă de incendiu falsă la Spitalul Județean Sibiu
De obicei, în acest spital se tratează pacienții care nu au o situație financiară atât de bună. Însă, cei care își permit, apelează la serviciile și tratamentele oferite de un spital privat.
Citește și: Un bebeluș s-a infectat cu o bacterie într-un spital din București. Părinții copilului: „Nu voiau nici în ultimul ceas să recunoască că de fapt este vina lor”
Vestiarul secției de oncologie se află într-un subsol, unde pacienții trebuie să se schimbe după ce sunt internați.
Medicii susțin că secția va fi mutată într-o clădire nouă până la finalul anului.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citeste si: INTERVIU. Traian Băsescu: ”Sunt cei mai slabi candidați din toate alegerile prezidențiale prin care a trecut România”- wowbiz.ro
Citește și: „E cadavru viu!” Acuzații grave într-un spital din România, după ce un tânăr de 31 de ani care se află în comă profundă de 2 luni, a ajuns de nerecunoscut! Tânărul a ajuns pe mâna medicilor din cauza unei dureri de măsea
Momente de coșmar la un botez! În loc să fie botezată cu apă sfântă, o fetiță nou-născută a fost băgată în cristelnița cu acid
Clipe de coșmar pentru un cuplu care își creștina fetița! Micuța a ajuns de urgență la spital, după ce s-a făcut o încurcătură, iar în loc de apa pentru botez a fost pus acid, în cristelniță.
Ceea ce trebuia să fie o zi festivă a fost pe cale să se transforme într-o adevărată tragedie pentru o familie din Villafranca Tirrena, în provincia Messina, care voiau să-și creștineze fetița în vârstă de doar 8 luni.
Citește și: Incident terifiant într-o gospodărie! Un bărbat și-a ucis, din greșeală, soția cu drujba
După ce a fost scoasă din cristelniță, copila a fost luată în brațe de nașului ei. La scurt timp, bărbatul a simțit cum îi ard mâinile, asta după ce câțiva stropi de „apă” au ajuns la el.
Picăturile turnate dintr-o sticlă plină cu apă au aterizat pe mâinile bărbatului, care a simțit imediat o senzație de arsură și și-a dat seama că apa din sticlă nu era apă, relatează jurnaliștii italieni.
Bebelușul a fost transportat de urgență la spital
Din nefericire, nașul copilei a dat peste recipientul în care se afla acidul, iar apa amestecată cu substanța arzătoare a aterizat și pe gâtul fetiței.
În doar câteva secunde în biserică s-a declanșat panica, iar familia s-a grăbit la spital cu bebelușul.
Citeste si: „Distrugea tot când îi venea sevrajul”. O femeie din Maramureș și-a ucis mama, la scurt timp după ce fusese externată de la psihiatrie- kanald.ro
Citeste si: Calitățile pe care Adriana Bahmuțeanu le-a văzut în fostul ei soț, Silviu Prigoană. “Mă gândesc la ce viață frumoasă am fi putut să avem.”- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Val de aer polar în România. A nins și s-a depus strat consistent de zăpadă. Imagini din Brașov, Cluj, Neamț- antena3.ro
Citeste si: „E cadavru viu!” Ionuț este în comă, după ce s-a dus la medic cu o durere de măsea- wowbiz.ro
Citește și: A plătit un necunoscut să-i ucidă soția, dar lucrurile s-au întors împotriva lui. Cine era, de fapt, asasinul plătit
Fetița în vârstă de doar 8 luni a fost dusă de urgență la Policlinico di Messina, acolo unde în urma unui investigații amănuțite, medicii și-au dat seama că situația nu este gravă și, în ciuda roșeaței, au considerat că pot să-l externeze pe copil.
Cine se face vinovat în acest caz
Episodul a declanșat o căutare imediată a persoanei responsabile. Se pare că un băiețel, instruit să găsească o sticlă de către preotul paroh foarte în vârstă, a găsit una în baia bisericii, dar cu doar câțiva centimetri de lichid limpede în ea.
Citește și: Un român a făcut prăpăd pe șosele după ce s-a urcat beat la volan. Totul a avut loc la ora 10 dimineața
Crezând că este apă, băiețelul s-a apucat să o umple, fără să o golească mai întâi, pentru a o duce la cristelniță. Din fericire, nu au existat consecințe pentru copil, așa că părinții au decis să nu depună plângere.
Citește și: Caz șocant în Italia! Un român a fost ucis în bătaie de un conațional