In articol:
Ghinioanele se țin scai de Cristi Borcea, la fel și procesele. Dacă, în urmă cu o lună și jumătate, omul de afaceri a scăpat de o nouă condamnare, în dosarul ”Mită pentru transferuri”, fiind achitat de completul de judecată, ei bine, săptămâna trecută, ulciorul nu a mai mers iarăși la apă.
Drept dovadă, fostul șef de la Dinamo a primit o sentință de cinci ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor terenurilor din stațiunea Mamaia.
Cristian Borcea a fost găsit vinovat pentru faptul că a prejudiciat statul român şi municipiul Constanţa cu aproximativ 28 de milioane de euro. Anchetatorii au stabilit că ex-acționarul ”câinilor roșii” s-a asociat cu alţi doi învinuiţi din dosar, Georgică Giurgiucanu şi Emil Dragoş Săvulescu, în societatea comercială "Holiday Club Neptun" SA.
În atari condiții, afaceristul a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde va rămâne pentru o perioadă. ”Borcea va sta 21 de zile în carantină, apoi, se va decide în ce închisoare, va fi transferat, cel mai probabil la Poarta Albă”, au dezvăluit persoane apropiate.
Cristi Borcea i-a șocat pe gardienii de la închisoare! ”Părea detașat”
În mod surprinzător, chiar șocant pentru unii, dacă anul trecut, la începutul lunii iulie, când a fost eliberat condiţionat din închisoare, după ce a executat o pedeapsă de patru ani şi patru luni, în celebrul dosar al transferurilor, milionarul era de nerecunoscut şi făcea declaraţii cutremurătoare despre traiul după gratii, în aceste momente, el pare total relaxat.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
" Mi-a fost foarte greu să fiu privat de libertate. Vă spun cu mâna pe inimă, a fost o perioadă care sigur va lăsa urme pentru toată viaţa. Îmi doresc să mă recuperez pentru familie, pentru copii, dar nimănui nu i-aş dori să treacă prin ce am trecut eu, să ajungă de pildă să meargă la toaletă bătând cu sticla de plastic în uşă, să fugă şobolanii! E cumplit! Este un sentiment că totul se termină pentru tine şi coşmarul te urmăreşte la fiecare pas", spunea afaceristul vara trecută, lăsând să se înțeleagă că ar fi cumplit să revină după gratii.
De data aceasta însă, așa cum spuneam, Cristi Borcea i-a șocat pe gardienii de la închisoare printr-o cu totul altă atitudine! Surse de la fața locului susțin că, săptămâna trecută, omul de afaceri s-a predat cu…zâmbetul pe buze. ”A fost o mare surpriză felul în care Borcea s-a comportat! Părea detașat, deloc afectat de ce i se întâmplă! I-a dezarmat practic pe toți, mai ales că a salutat de parcă ar fi fost de al casei. Mai mult, în cursul săptămânii, a și glumit cu toată lumea, mai ales când a fost întrebat de copii! Omul de afaceri a spus, cu zâmbetul pe buze, că are aproape o echipă de fotbal, dacă ar fi să îi le ia în calcul și pe gemenele încă nenăscute, le-a zis urmașilor pe nume, a dezvăluit vârstele lor, ca, în final, spre amuzamentul general, să spună că nu se va opri aici, ci, dacă Dumnezeu va vrea, el ar mai dori încă unu cel puțin ”, au povestit persoane de la fața locului.