1 din 4 | Diana Bianca, mărturie emoționantă: «Tata era centrul lumii mele, un axis mundi»
2 din 4 | Diana Bianca, mărturie emoționantă: «Tata era centrul lumii mele, un axis mundi»
3 din 4 | Diana Bianca, mărturie emoționantă: «Tata era centrul lumii mele, un axis mundi»
4 din 4 | Diana Bianca, mărturie emoționantă: «Tata era centrul lumii mele, un axis mundi»
Diana Bianca traversează una dintre cele mai grele perioade ale vieții sale după pierderea tatălui ei, un om remarcabil care a marcat profund existența celor care l-au cunoscut.
„Fără exagerare, aceasta este cea mai mare durere pe care am simțit-o vreodată. Mereu m-am întrebat cum reușesc oamenii să treacă peste o asemenea pierdere, cum găsesc puterea să meargă mai departe. Pentru mine, tata era nemuritor. Nu puteam lua în serios nici măcar ideea că va veni o zi când va trebui să trăiesc fără el. Acum înțeleg perfect durerea celor care au trecut prin pierderea unui părinte.
Întrebată despre personalitatea tatălui său, Diana spune că acesta a fost o figură excepțională, plină de erudiție și profunzime:
„Tata a fost un om mare în adevăratul sens al cuvântului. Cel mai înțelept, erudit și profund om pe care l-am întâlnit vreodată. Era ca o enciclopedie vie. Putea povesti despre orice subiect, fie că era istorie, geografie, filosofie sau spiritualitate, cu o acuratețe și profunzime incredibile. Nu știu cum putea un singur om să dețină atâta informație și înțelepciune.”
Despre realizările profesionale ale tatălui său, Diana subliniază impactul uriaș pe care acesta l-a avut în comunitate:
„Tatăl meu a absolvit Facultatea de Filosofie ca șef de promoție pe țară și a devenit doctor în filosofie încă din tinerețe, într-o perioadă în care acest titlu era extrem de valoros. A fost cel mai longeviv director de colegiu din țară, conducând timp de peste 30 de ani instituția pe care chiar el a înființat-o. El a fost cel care a adus învățământul superior la Tulcea, dezvoltând colegiul într-o manieră extraordinară.
Avea o pasiune incredibilă pentru profesia sa și își trata fiecare elev ca pe propriul copil, îndrumându-i și sfătuindu-i personal. A fost un adevărat vizionar, un om înaintea timpului său, fapt reflectat chiar și în subiectul lucrării lui de doctorat, «Metodologia Viitorului».”
În privința relației personale, Diana Bianca vorbește cu emoție despre tatăl său ca părinte: „A fost cel mai bun, cald și înțelept tată posibil. Știa mereu să-mi ofere cele mai bune sfaturi și să mă corecteze într-un mod echilibrat și frumos. Tot ceea ce sunt azi i se datorează lui. Bunătatea mea, compasiunea și dragostea față de oameni și animale vin direct din exemplul lui. Nu mi-a dat lecții explicite despre cum să fiu, mi-a arătat pur și simplu cum este el, iar aceasta a fost cea mai valoroasă lecție din viața mea.”
Vorbind despre provocarea de a merge mai departe fără el, Diana mărturisește: „Părinții mei m-au învățat absolut totul, cu excepția modului în care să trăiesc fără ei. Acum trebuie să învăț să trăiesc fără tata. Mă simt pierdută, asemenea unui călător fără busolă. Dar știu că, ori de câte ori mi se va face dor de el, va fi suficient să mă uit în oglindă, să-mi privesc ochii, și astfel îl voi regăsi.
Un om atât de iubitor și înțelept nu putea pleca fără să-mi lase ceva prețios și permanent, iar mie mi-a lăsat ochii săi.”
