
Diana Șoșoacă contestă la CCR decizia BEC, care i-a respins candidatura la prezidențiale. Magistrații se reunesc la ora 14:00
Președinta SOS România a contestat respingerea candidaturii de către BEC. La CCR a fost depusă încă o contestație cu același obiect. Ambele vor fi discutate peste câteva ore de magistrații Curții.
Diana Șoșoacă a contestat la CCR decizia BEC, de a respinge candidatura sa la alegerile prezidențiale. În acest sens, Curtea Constituțională se reunește luni, la ora 14:00.
„Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind contestaţiile înregistrate în temeiul Legii nr.370/2004 va avea loc luni, 17 martie 2025, ora 14:00 (pe baza sesizărilor şi a celorlalte documente depuse la dosar până la data de 17 martie 2025, ora 13:30).
A fost înregistrată la Curtea Constituţională contestaţia formulată de Partidul S.O.S. România, prin preşedinte, şi de doamna Diana Iovanovici – Şoşoacă împotriva Deciziei Biroului Electoral Central nr.34D/15.03.2025 privind respingerea înregistrării candidaturii doamnei Diana Iovanovici – Şoşoacă şi a semnului său electoral la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2025”, anunţă CCR, notează News.ro.
AUR critică decizia BEC, de a respinge candidatura Dianei Șoșoacă: „Într-o democrație normală, orice român are dreptul constituțional de a candida”
Magistrații CCR discută luni și o a doua contestație la decizia de respingere a candidaturii lui Şoşoacă. Aceasta a fost depusă de o persoană fizică. Și reprezentanții AUR au reacționat la decizia BEC, cu care nu sunt de acord.
„Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei româneşti şi o încălcare gravă a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale garantate de Constituţie.
Într-o democraţie normală, orice român are dreptul constituţional de a candida şi de a fi ales. Nicio instituţie a statului nu poate lua acest drept, fără o motivare clară. În ultimele luni am văzut, însă, cum sistemul încearcă să impună un regim dictatorial, prin interzicerea unor competitori politici sau prin anularea efectivă a alegerilor, dacă rezultatul nu este cel dorit de el”, au transmis, sâmbătă, reprezentanţii AUR.