Prin Programul "Casa Verde", populaţia şi persoanele juridice pot beneficia de finanţare prin Administraţia Fondului pentru Mediu pentru instalarea, înlocuirea sau completarea sistemelor de încălzire clasice cu cele care folosesc energie verde, regenerabilă.
Bugetul alocat pentru întreaga ţară este de 94 de milioane de lei, din care 60 de milioane sunt destinate populaţiei şi 34 de milioane persoanelor juridice.
Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor anunţă că dosarele de finanţare vor putea fi depuse în perioada 10- 24 octombrie 2016 la sediile agenţiilor pentru protecţia mediului din judeţele de reşedinţă.
Echipamentele finanţate pentru populaţie prin "Casa Verde" sunt panourile solare şi pompele de căldură, cunatumul finanţării nerambursabile prin AFM fiind în funcţie de tipul instalaţiei- până la 3.000 de lei pentru instalarea panourilor solare nepresurizate; până la 6.000 de lei pentru instalarea panourilor solare presurizate; până la 8.000 de lei pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer.
”Unul dintre principalele sectoare pe care se bazează economia verde, prioritate stabilită pentru mandatul din acest an, sunt energiile regenerabile. De aceea, am decis reluarea Programului Casa Verde după o pauză de 5 ani. Îmi doresc să încurajăm cât mai mare parte a populaţiei să folosească sisteme de încălzire verzi în propriile locuinţe. România este una dintre ţările cu mare potenţial în domeniul energiilor regenerabile, iar această resursă este o oportunitate reală de valorificare care trebuie susţinută şi impulsionată prin astfel de programe. Dacă am exploata la maximum întregul potenţial solar din ţara noastră am putea substitui în această formă aproape jumătate din volumul de apă caldă menajeră şi circa 15% din cota de energie termică pentru încălzirea curentă”, spune ministrul
Cristiana Paşca Palmer.
Pentru accesarea finanţărilor prin Casa Verde, trebuie depus dosarul de finanţare la Agenţia Teritorială de Protecţie a Mediului, apoi urmărit site-ul AFM pentru a afla decizia de acceptare (sau respingere) în Program. Urmează apoi semnarea contractului de finanţare cu Administraţia Fondului pentru Mediu, demararea lucrărilor şi, în final, depunerea cererii de decontare a lucrărilor în termen de maximum 12 luni de la data semnării contractului de finanţare.
Pentru semnarea contractului de finanţare cu AFM, românii au la dispoziţie maximum 60 de zile de la publicarea pe site-ul AFM a listei cu agenţiile teritoriale care au intrat în posesia contractelor.
În ceea ce priveşte persoanele juridice, beneficiarii programului pot fi unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile publice şi unităţile de cult. În acest caz se va finanţa instalarea de sisteme care utilizează energie solară şi energie geotermală, la fel ca în cazul persoanelor fizice, dar şi sisteme care folosesc drept combustibil gaz de fermentare a deşeurilor, a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate, biogaz sau centrale termice pe bază de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice. Persoanele juridice pot depune dosarele de finanţare în intervalul 17 octombrie -14 noiembrie 2016.

Prin Programul "Casa Verde", populaţia şi persoanele juridice pot beneficia de finanţare prin Administraţia Fondului pentru Mediu pentru instalarea, înlocuirea sau completarea sistemelor de încălzire clasice cu cele care folosesc energie verde, regenerabilă.
Bugetul alocat pentru întreaga ţară este de 94 de milioane de lei, din care 60 de milioane sunt destinate populaţiei şi 34 de milioane persoanelor juridice.

Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor anunţă că dosarele de finanţare vor putea fi depuse în perioada 10- 24 octombrie 2016 la sediile agenţiilor pentru protecţia mediului din judeţele de reşedinţă. Echipamentele finanţate pentru populaţie prin "Casa Verde" sunt panourile solare şi pompele de căldură, cunatumul finanţării nerambursabile prin AFM fiind în funcţie de tipul instalaţiei- până la 3.000 de lei pentru instalarea panourilor solare nepresurizate; până la 6.000

de lei pentru instalarea panourilor solare presurizate; până la 8.000 de lei pentru instalarea pompelor de căldură, exclusiv pompele de căldură aer-aer.

”Unul dintre principalele sectoare pe care se bazează economia verde, prioritate stabilită pentru mandatul din acest an, sunt energiile regenerabile. De aceea, am decis reluarea Programului Casa Verde după o pauză de 5 ani. Îmi doresc să încurajăm cât mai mare parte a populaţiei să folosească sisteme de încălzire verzi în propriile locuinţe. România este una dintre ţările cu mare potenţial în domeniul energiilor regenerabile, iar această resursă este o oportunitate reală de valorificare care trebuie susţinută şi impulsionată prin astfel de programe. Dacă am exploata la maximum întregul potenţial solar din ţara noastră am putea substitui în această formă aproape jumătate din volumul de apă caldă menajeră şi circa 15% din cota de energie termică pentru încălzirea curentă”, spune ministrul Cristiana Paşca Palmer.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Pentru accesarea finanţărilor prin Casa Verde, trebuie depus dosarul de finanţare la Agenţia Teritorială de Protecţie a Mediului, apoi urmărit site-ul AFM pentru a afla decizia de acceptare (sau respingere) în Program. Urmează apoi semnarea contractului de finanţare cu Administraţia Fondului pentru Mediu, demararea lucrărilor şi, în final, depunerea cererii de decontare a lucrărilor în termen de maximum 12 luni de la data semnării contractului de finanţare. Pentru semnarea contractului de finanţare cu AFM, românii au la dispoziţie maximum 60 de zile de la publicarea pe site-ul AFM a listei cu agenţiile teritoriale care au intrat în posesia contractelor.

În ceea ce priveşte persoanele juridice, beneficiarii programului pot fi unităţile administrativ-teritoriale, instituţiile publice şi unităţile de cult. În acest caz se va finanţa instalarea de sisteme care utilizează energie solară şi energie geotermală, la fel ca în cazul persoanelor fizice, dar şi sisteme care folosesc drept combustibil gaz de fermentare a deşeurilor, a nămolurilor din instalaţiile de epurare a apelor uzate, biogaz sau centrale termice pe bază de resturi şi deşeuri vegetale, agricole, forestiere, silvice. Persoanele juridice pot depune dosarele de finanţare în intervalul 17 octombrie -14 noiembrie 2016, relateaza MEDIAFAX.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si