Close sidebar
Close sidebar

DNA a inceput urmarirea penala fata de Hexi Pharma. Conturile companiei au fost puse sub sechestru. Iubita lui Dan Condrea, plasata sub control judiciar

Procurorii DNA au dispus urmarirea penala fata de iubita lui Dan Condrea, Ochinciuc Uliana, pentru spalare de bani, alaturi de fratele ei, Ochinciuc Radu. Cei doi au fost plasati sub control judiciar pentru 60 de zile. Totodata, DNA a pus sechestru pe conturile Hexi Pharma

Alexandra Chiric,


DISTRIBUIE
acest articol

Procurorii DNA susţin că, în perioada 29 aprilie- 13 mai, după ce au fost relatate în presă aspecte privind faptele săvârşite de reprezentanţii Hexi Pharma, Dan Condrea a transferat sume din conturile personale în cele ale Ulianei Ochinciuc- 229.024 euro şi fratelui acesteia- 320.000 euro, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite.

De asemenea, anchetatorii au pus sub acuzaţii de complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani cele două firme din Cipru ale lui Condrea, CPS CHEMICAL& PHARMACEUTICAL SOLUTIONS LTD şi HATOM LIMITED LTD.

Redam in continuare comunicatul integral al DNA:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de suspecţii:

S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor,

CPS CHEMICAL& PHARMACEUTICAL SOLUTIONS LTD şi HATOM LIMITED LTD, ambele din Cipru, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală şi spălare a banilor,

DINU FLORI, director general al S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală,

PANAITESCU MIRON-VICTOR, administrator la mai multe societăţi comerciale, OCHINCIUC ULIANA şi OCHINCIUC RADU, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor,

În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2008 – 2016, societatea S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L. a evidenţiat în actele contabile operaţiuni fictive de intermediere a achiziţiilor de bunuri, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi diminuării obligaţiilor de plată către bugetul de stat cu o sumă estimată în această etapă a cercetărilor la 7.816.485 lei (echivalentul a 1.737.417 euro).

Astfel, societatea înregistra achiziţii de la două societăţi înregistrate în Cipru, având ca obiect substanţe active folosite în procesul de producţie a biocidelor.

În realitate, achiziţiile erau realizate de către HEXI PHARMA CO S.R.L. direct de la firmele producătoare din Germania, aşa cum rezultă din documentele obţinute din această ţară în cursul urmăririi penale. Comenzile erau realizate în România de către angajaţii HEXI PHARMA, care se ocupau şi de realizarea plăţilor către producători, iar produsele erau livrate din Germania direct în România.

Prin operaţiunile menţionate, societatea a înregistrat cheltuieli în cuantum de 53.548.657,58

lei (echivalentul a 11.939.114,5 euro), în condiţiile în care valoarea reală a bunurilor achiziţionate a fost de 4.695.626 lei (echivalentul a 1.080.256,7 euro).

Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro

Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

Având în vedere caracterul fictiv al operaţiunii de intermediere, diferenţa de preţ înregistrată în contabilitate ca urmare a acestor fapte, în sumă de 48.853.031,58 lei (echivalentul a 10.858.857,8 euro) a fost sustrasă de la impozitare în mod nelegal, pentru ca societatea să nu plătească impozitul pe profit datorat.

Suspecta S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L. a fost ajutată la săvârşirea acestor fapte de către persoanele juridice înregistrate în Cipru, respectiv CHEMICAL& PHARMACEUTICAL SOLUTIONS şi HATOM LIMITED, societăţi afiliate companiei din România care figurau în aceste tranzacţii ca intermediari cu rolul exclusiv de a diminua profitul real al societăţii române.

Din extrasele bancare ale acestor societăţi rezultă că activitatea lor nu avea un scop comercial real, singura raţiune pentru care au fost înfiinţate fiind realizarea circuitelor comerciale fictive. Societăţile nu au angajaţi, nu au alţi parteneri de afaceri şi nu au nici un fel de activitate pe teritoriul Ciprului, toate actele îndeplinite în numele lor aparţinând în realitate reprezentanţilor HEXI PHARMA CO S.R.L.

Având în vedere că dispoziţiile codului fiscal referitoare la preţurile de transfer interzic în mod expres ca tranzacţiile dintre societăţi afiliate să se realizeze la preţuri mai mari decât cele de piaţă, în înscrisurile întocmite a fost ascunsă împrejurarea că toate aceste societăţi erau controlate de aceeaşi persoană. Astfel, în registrele publice din Cipru societăţile figurează cu acţionari şi directori nominali cetăţeni ciprioţi, însă din documentele de înfiinţare obţinute în cursul urmăririi penale rezultă că beneficiarul real al HATOM LIMITED şi CHEMICAL& PHARMACEUTICAL SOLUTIONS este Condrea Dan Alexandru, asociatul majoritar al HEXI PHARMA CO S.R.L.

De asemenea, la săvârşirea faptelor a participat şi Dinu Flori, directorul general al HEXI PHARMA CO SRL, care a semnat un contract şi acte adiţionale cu societatea Hatom Limited, prin care compania cipriotă a fost interpusă în mod fictiv în relaţia comercială cu furnizorii externi din Germania, în scopul majorării în mod nejustificat a preţului bunurilor achiziţionate şi a diminuării impozitului pe profit datorat.

Sumele obţinute din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală au fost transferate în conturile bancare deschise în Cipru şi în România de către suspectele HATOM LIMITED şi CHEMICAL& PHARMACEUTICAL SOLUTIONS.

Aceste sume au revenit în România, fie în conturile bancare personale ale lui Condrea Dan Alexandru şi ale tatălui acestuia (suma totală de 1.239.900 euro), fie în conturile unei reţele formate din 9 societăţi comerciale controlate de suspectul Panaitescu Miron Victor, în baza unor operaţiuni de consultanţă fictive prin care se urmărea să se ascundă originea infracţională a banilor (suma totală de 2.768.050 euro).

Plăţile se realizau prin internet banking sau cu ajutorul unui token, iar o parte din aceşti bani au fost retraşi în numerar şi au fost folosiţi pentru achiziţia de bunuri imobile atât de persoanele implicate în săvârşirea de infracţiuni, cât şi de persoane apropiate acestora.

Din probele administrate în cauză a mai rezultat că în perioada 29 aprilie 2016 – 13 mai 2016, după ce au fost relatate în presă aspecte privind faptele săvârşite de către reprezentanţii HEXI PHARMA CO S.R.L., Condrea Dan Alexandru a transferat o parte din aceste sume din conturile personale în conturile suspecţilor OCHINCIUC ULIANA (229.024 euro) şi OCHINCIUC RADU (320.000 euro) în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite.

În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor mobile, imobile şi conturilor bancare dobândite prin infracţiunile de evaziune fiscală şi spălare de bani, bunuri supuse confiscării speciale indiferent de identitatea proprietarului actual, după cum urmează:

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro

- 23 de imobile situate în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov,

- 32 de autoturisme,

- utilaje, echipamente şi instalaţii destinate procesului de producţie,

- conturi bancare deschise în România, Cipru, Elveţia şi Germania de către persoanele care au participat la săvârşirea infracţiunilor sau care au obţinut beneficii în urma acestora.

Suspecţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Faţă de OCHINCIUC ULIANA şi OCHINCIUC RADU a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale şi a fost luată măsura controlului judiciar pe o perioadă 60 de zile începând cu data de 2 iunie 2016.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

Inculpaţilor li se atrage atenţia că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar pe cauţiune se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale, respectiv punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape a procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, activităţi care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

 

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI