DNA, anunţ important: 33 de dosare penale....
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) instrumentează 33 de dosare deschise pe durata stării de urgenţă, prejudiciul reclamat ridicându-se la câteva sute de milioane de lei.
Procurorul-şef al DNA, Crin Nicu Bologa, a precizat că sunt vizate ”persoane importante” din instituţiile cu rol în achiziţiile de echipamente şi materiale sanitare.
Acesta a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că în perioada celor două luni ale stării de urgenţă activitatea instituţiei a fost redusă.
”Cu toate aceste limitări, colegii noştri au fost în permanenţă prompţi în a deschide şi desfăşura anchete în cazurile urgente şi în cele prevăzute de decretele privind instituirea stării de urgenţă şi anume cauzele în care au fost dispuse măsuri preventive, cauzele în care au fost organizate acţiuni
Potrivit acestuia, 33 de dosare au fost deschise pe durata pandemiei.
”În a doua categorie de dosare, în legătură cu pandemia provocată de coronavirus, vă aduc la cunoştinţă, la DNA sunt înregistrate 33 de dosare penale din care în 25 de cauze procurorii s-au sesizat din oficiu.(...) Ca tipologii de anchete privind pandemia, menţionăm: încălcarea prevederilor legale pentru organizarea, derularea unor contracte de achiziţii publice directe, a unor echipamente de protecţie: măşti, viziere, combinezoane, izolete şi alte materiale.
De asemenea, achiziţionarea de măşti medicinale neconforme, considerate periculoase şi interzise în Uniunea Europeană, stabilirea centrelor de carantină şi repartizarea persoanelor în centrele de carantină. Atragem atenţia că tratamentul penal al fraudelor în achiziţiile publice pe timpul stării de urgenţă are anumite limite inerente generate de derogările de la procedura achiziţiilor publice stabilite de lege”, a mai declarat Bologa.Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Procurorul-şef al DNA a precizat că faptele de corupţie nu sunt vânate de căre procurori.
”În ciuda limitărilor legate ocazionate de starea de urgenţă, trebuie subliniat că orice faptă de corupţie: luare de mită, dare de mită, trafic de influenţă, conflict de interese în legătură cu aceste achiziţii, abuzul în serviciu atunci când au fost încălcate dispoziţii legale, sunt şi rămân fapte penale, iar DNA acordă maxim de atenţie sesizărilor şi desfăşoară anchete conform legii. Noi nu vânăm fapte de corupţie ca să bifăm statistici, să ne crească numărul de dosare sau să împiedicăm eforturile statului în lupta cu răspândirea virusului, ci exact împotrivă.
Vrem să ne asigurăm că aceste eforturi ale statului, ale sectorului sanitar îşi ating scopul şi că bugetul public nu este risipit, sifonat în buzunarele celor corupţi”, a mai afirmat Crin Nicu Bologa.Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Acesta a precizat, răspunzând unor întrebări, că prejudiciile reclamate în aceste dosare se ridică la câteva sute de milioane de lei, fiind vizate ”persoane importante” din instituţiile cu rol în achiziţionarea de materiale sanitare şi echipamente.
Dosarele vizează achiziţii de bunuri neconforme şi la preţuri supraevaluate.
Bologa a precizat că fiind în derulare anchete penale, nu poate oferi detalii suplimentare.