„Doar eu știu ce am în suflet”. Aniela este îngenuncheată de durere, după ce soțul ei a murit în avion, chiar sub ochii ei! Însărcinată cu primul lor copil, femeia rămasă văduvă se zbate să trăiască cu gândul că Mihai nu mai este
Aniela, femeia care și-a pierdut soțul în avion, a scris un mesaj emoționant până la lacrimi în mediul online. Încă nu poate să accepte pierderea lui Mihai.
Mihai a murit fulgerător în urma unui infarct suferit în avion, chiar lângă soția sa. Cei doi se întorceau în România de la Paris, cu intenția de a petrece vacanța în țară și de a da familiei o veste mare, aceea că vor deveni părinți.
Din păcate, toate planurile pe care și le-au făcut s-au spulberat în doar câteva momente. Îngenuncheată de durere, după ce a rămas fără soț, dar și fără tată pentru copilul care va veni pe lume în doar câteva luni, Aniela a scris un mesaj emoționant în mediul online, moment în care a dezvăluit și
sexul copilului.
Aniela și Mihai se întorceau acasă, doar că, după o oră de zbor, bărbatului de doar 34 de ani i s-a făcut rău subit, fără să aibă anterior probleme de sănătate care să ridice suspiciuni. Aeronava a aterizat de urgență pe cel mai apropiat aeroport, în Germania, de acolo de unde a fost preluat de medici, însă, din nefericire, nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Urmează ca trupul neînsuflețit al lui Mihai să fie repatriat.
Soția lui Mihai, îngenuncheată de durere după moartea subită a soțului său
La scurtă vreme de la tragedia care i-a schimbat total viața, soția lui Mihai, răpusă de durere, și-a strigat suferința pe rețelele de socializare, acolo unde a dezvăluit că este însărcinată cu un băiețel.
„Bbe meu, cum ne alintam noi mereu, eu încă sper la un miracol! Mă rog bunului Dumnezeu să facă o minune... pentru că nu concep viața fără tăticul nostru. Doar eu știu ce am în suflet și mă tot întreb DE CE TU? Un soț iubitor, atent, protector, iar eu știu deja că erai cel mai bun, responsabil și amuzant tătic din lume.
Soțul meu bun, blând, puternic, iubitor, cu zâmbetul pe buze mereu... ești tot universul meu... nu îmi vine să cred ca Dumnezeu mi te-a luat așa devreme când totul începea să prindă contur în familia noastră.
Urma să afli cu ce ne-a binecuvântat Dumnezeu, cu o fetiță sau un băiețel, ce urma să ne umple inimile de iubire, fericire și emoții, iar tu să fii cel mai fericit tătic din lume...
pentru că va fi băiețelul pe care ți-l doreai din inima! Te iubim necondiționat... ești și vei rămâne în inimile noastre pentru totdeauna! ”, este mesajul plin de durere pe care Aniela l-a scris în mediul online.