DOC și Olivia Adams, mărturisiri inedite la "Dimineața pe doi cu Greeg și Cernat"
DOC și Olivia Adams sunt cei doi artiști care în această dimineață au adus energie și voie bună în platoul "Dimineața pe doi cu Greeg și Cernat", matinal difuzat simultan la Radio Impuls și Kanal D2.
Antrenanti și cu mult umor cei doi artiști au povestit despre recenta lor colaborare pentru piesa "Plata cu dor" care a cucerit deja publicul, dar și despre începuturile lor în muzică, fiind din două generații diferite.
DOC și-a început carieră la sfârșitul anilor '90 ca membru fondator al trupei CTC (Controlul Tehnic de Calitate), iar inspirația venea de la artiștii din străinătate.
" Noi ascultam hip-hop de afară și ni se părea atât de tare povestea(...).
Ne uitam la clipuri de afară cum erau rebeli și nebuni și noi la fel. De acolo ne-am creat povestea noastră. Dar la începuturile noastre n-a fost nicio clipă despre nimic mai mult decât să facem asta. Era hrănitor doar prin intrinsecul acțiunii", a declarat DOC.
Spre deosebire de mai maturul s[u coleg, Olivia Adams a cunocut notorietatea în muzică in 2020, odată cu lansarea piesei "Dumb", dar publicul o cunoștea deja din mediul online, fiind unul dintre primii creatori de conținut din România.
"Am prins-o chiar de la început (n.r. TikTok) când erau foarte puțini content creators și lumea se uita la tine pentru că nu avea la cine să se uite. Eram cred 10 toți, eram o mâna de oameni care făceau content și atunci se creștea foarte repede, creșteam cu 10 mii de followers pe zi", a spus Olivia Adams care astăzi are peste un milion de urmăritori pe celebra rețea de socializare.
Cei doi artiști le-au mărturisit Nadinei Zisu și lui Greeg că sunt persoane matinale, dimineatile fiind perioadele din zi în care se simt cei mai inspirați.
" Foarte mulți ani am simțit că nu sunt artist dacă eu nu stau noaptea să fac muzică. Eu am inspirație, de exemplu, dimineața, când mă trezesc sunt super fresh, atunci îmi vin ideile", a povestit Olivia Adams.
" Î nainte să răsară soarele mi se pare cea mai mișto energie. Acolo când se chinuie universul să-l nască pe Soare. Atunci mi se pare că ești singur pe server, că să spun așa.(...) Nu se împarte conexiunea cu nimeni. Sunt singur, mi se împarte mie totul, iau eu tot”, a adăugat și Doc.
Nu ratați de luni până vineri "Dimineața pe doi cu Greeg și Cernat", matinalul difuzat simultan pe Radio Impuls și Kanal D2 de la ora 07.00,
pentru muzică bună, interviuri inedite și informații utile.