Victima lor, în vârstă de 13 ani, se află în custodia reprezentanţilor D.G.A.S.P.C. Vaslui, pentru evaluare şi consiliere.
Care a fost anunțul autorităților
"La data de 15 aprilie a.c., poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iaşi, au desfăşurat o acţiune operativă, în judeţul Vaslui, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pornografie infantilă şi viol.
Cauza priveşte producerea şi distribuirea unui
material video cu un pronunţat caracter pornografic, prin intermediul mai multor aplicaţii", anunţă IGPR
Citeste si: Gheorghe Dincă face scandal după gratii pentru că ar fi victima unor abuzuri. Ce decizie a luat „Monstrul din Caracal”
Întrucât la momentul începerii cercetărilor nu se cunoştea identitatea persoanei care a produs şi distribuit materialul pornografic şi a persoanei vătămate, au fost declanşate investigaţii complexe, identificarea persoanelor implicate fiind făcută prin utilizarea sistemului de recunoaştere facială pe baza imaginilor, de specialişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi-Serviciul
Criminalistic.
Cei vinovați au fost reținuți pentru 24 de ore
"Ca urmare a verificărilor efectuate, s-a stabilit că activitatea infracţională a început în luna aprilie 2021, fiind identificată persoana vătămată, în vârstă de 13 ani la dată săvârşirii faptelor, şi persoana care a produs materialul pornografic cu minori", a precizat DIICOT.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Citeste si: INTERVIU. Traian Băsescu: ”Sunt cei mai slabi candidați din toate alegerile prezidențiale prin care a trecut România”- wowbiz.ro
Ca urmare a administrării de probe, au fost puse în executare 3 mandate de aducere, fiind ridicate 5 telefoane mobile.
Citeste si: 25 de femei și fete, violate în subsolul unei case din Bucha. ONU cere investigaţie independentă
Procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Iaşi a dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a doi bănuiţi, unul minor şi unul major.
La data de 16 aprilie aceştia au fost prezentaţi Tribunalului Iaşi, instanţa dispunând măsura arestării preventive pentru 30 de zile pentru unul dintre aceştia, iar pentru celălalt plasarea în arest la domiciliu.
Persoana vătămată a fost predată în custodia reprezentanţilor D.G.A.S.P.C. Vaslui, pentru evaluare şi consiliere.