„Acţiune în derulare a salvamontiştilor din cadrul Serviciului Salvamont Voineasa pentru căutarea a doi minori rătăciţi prin pădure după ce au părăsit zona amenajată a pârtiei de schi”, a anunțat Salvamont România printr-o postare pe pagina de Facebook.

Este vorba despre două fete de 9 și 11 ani

„Salvamontiștii au ajuns la cei doi copii, acestea, pentru ca sunt doua fete de 9, respectiv 11 ani, sunt în regula si nu au probleme medicale.

Zona este deosebit de accidentată, zăpada este foarte mare, foarte mulți copaci doborati de vânt, elemente pe care le analizează și de care vor tine cont salvamontiștii în alegerea caii de întoarcere astfel încât acțiunea sa se desfășoare în deplina siguranța.

Citește și: VIDEO- Lipsa zăpezii și temperaturile ridicate sunt un dezavantaj imens pentru administratorii pârtiilor

Acțiune în derulare a salvamontistilor din cadrul serviciului Salvamont Voineasa pentru căutarea a doi minori rătăciți prin pădure după ce au părăsit zona amenajata a pârtiei de schi Transalpina. Se spera ca identificarea locației celor doi copii sa fie făcută cât mai repede întrucât s-a lăsat întunericul și temperaturile încep sa scadă foarte mult”, au mai anunțat aceștia.

Ninsori în România. Ce transmit specialiștii

Meteorologii au anunțat când va fi prima ninsoare în România. Şefa meteorologilor a dat de veste când vine zăpada în toată țara.

Administrația Națională de Meteorologie  (ANM) a făcut anunțul mult așteptat.

Elena Mateescu, șefa meteorologilor din România, a anunțat când va ninge în țara noastră, spunând că temperaturile se vor schimba radical.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: Start sezonului de schi

În ultimele zile, românii au avut parte mai mult de vreme de primăvară, decât de iarnă. De aceea, zăpada a lipsit, iar ghioceii au înflorit. Suntem în mijlocul iernii, iar oamenii așteaptă nu nerăbdare să ningă. Elena Mateescu a venit cu un anunț care îi va bucura pe iubitorii de zăpadă.

Când vom avea parte de fulgi de nea

Ultimele zile au adus temperaturi care au bătut recordul pentru cea mai caldă iarnă, fiind vorba despre valori chiar și de 22 de grade Celsius, la mijlocul lunii ianuarie. Elena Mateescu a vorbit despre cel mai așteptat subiect al românilor, și anume momentul în care va ninge.

Directorul ANM a spus că există șanse foarte mici ca acest lucru să se întâmple până la sfârșitul lunii ianuarie, având în vedere temperaturile ridicate care continuă să domine țara noastră.

Deși, românii nu se pot bucura de zăpadă în această lună, nu este exclus ca luna viitoare să avem parte de o lună de iarnă ca la carte. Norocoși sunt oamenii de la munte, unde chiar dacă în restul țării s-au înregistrat temperaturi de aproximativ 20 de grade, în zonele înalte de relief a nins.

Citește și: Iarnă neobișnuită în România. Ce spune prognoza meteo de la ANM pentru următoarele 4 săptămâni

„Cel puțin până la finalul lunii ianuarie, până când vom avea temperaturi cu 15 grade mai mari decât normalul acestei perioade, există o probabilitate redusă ca în zonele joase de relief, în sud, să avem un strat consistent de zăpadă. Există un contrast termic semnificativ și tocmai acest contrast determină intensificările de vânt foarte mari înregistrate în ultimele 24 de ore, acolo unde a existat o avertizare meteorologică de cod roșu pentru valori ale vitezei vântului de peste 120-140 km/h și care s-au și consemnat. În continuare vor fi valori de peste 100-110 km/h la altitudini mai mari de 1.800 de metri în Carpații Meridionali. În restul zonelor din Meridionali, la altitudini mai mari de 1.500 de metri, vor fi, de asemenea, viteze ale vântului de 80-90 km/h, unde va fi viscol, pentru că stratul de zăpadă este unul consistent. În plus vor fi consemnate și precipitații mixte. Avem un ianuarie cu un debut cu fenomene meteorologice extreme specifice sezonului de iarnă în zona montană și temperaturi foarte ridicate în zonele mai joase, care nu fac decât să determine un avans fenologic semnificativ pentru agricultură”,  a declarat Elena Mateescu pentru Antena 3 CNN.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citește și: S-a deschis oficial sezonul de schi

Luna ianuarie a înregistrat un adevărat record de temperatură în contextul iernii. În această perioadă, la Turnu Măgurele au fost temperaturi impresionante de 22 de grade Celsius, acestea fiind complet neobișnuite pentru această perioadă. Acest lucru a întrecut recordul de la Oravița din 7 ianuarie 2001.

Citește și: VIDEO- S-a deschis sezonul de schi la Sinaia: pârtiile sunt pregătite pentru turiști


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si