Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău, cei doi elevi s-au înecat în timp ce se jucau, împreună cu alţi trei colegi de clasă, în zona canalului de fugă al râului Bistriţa, din oraşul Buhuşi.
În fapt, o fată de 12 ani a coborât pe pavelele din beton ale canalului, iar la un moment dat a alunecat şi a căzut în apă. Un băiat din grup a intrat după colega sa pentru a o salva şi, deşi a reuşit să o aducă la mal, a alunecat şi el şi a căzut în canal cu tot cu fată,
Copiii rămaşi pe mal au alertat autorităţile prin intermediul numărului de urgenţă 112, mai multe echipaje de pompieri deplasându-se în zonă, unde au început să-i caute pe cei doi elevi.
”În urma acţiunilor de căutare, a fost găsit, deocamdată, doar trupul fetei. Astăzi (n.r.- marţi), pompierii au reluat activităţile specifice în zonă, fiind ajutaţi inclusiv de scafandri de la Neamţ.
Canalul în care s-au înecat cei doi copii se află în cartierul Chebac, din oraşul Buhuşi, şi alimentează cu apă hidrocentrala de la Racova. De altfel, pentru a putea căuta cadavrul băiatului, s-a dispus oprirea centralei timp de o oră şi jumătate, atât cât este permis din punct de vedere tehnic pentru a nu se produce avarii.