,,La data de 15.10.2021, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie- Serviciul Judeţean Anticorupţie Cluj, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj şi în baza ordonanţelor de delegare, au desfăşurat activităţi procedurale într-un dosar penal care vizează activităţile infracţionale (luare de mită, abuz în serviciu în scopul obţinerii unui folos necuvenit şi fals intelectual) săvârşite de doi agenţi de poliţie din cadrul unei secţii rurale de poliţie din subordinea IPJ Cluj", se precizează într-un comunicat trimis de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA)- Serviciul Judeţean Anticorupţie Cluj, luni,

18 octombrie.

Citeste si: Focar de infecție cu COVID-19 la Penitenciarul din Bistriţa: Peste 60 de deţinuţi și doi poliţişti de penitenciar, confirmaţi pozitiv

Doi polițiști din Cluj sunt cercetați pentru corupție referitor la neaplicarea măsurilor legale în cazul constatării unor abateri la regimul rutier 

Conform documentului citat, anchetatorii au demarat un mandat de percheziţie domiciliară la sediul secţiei de poliţie de care aparţin cei doi polițiști, urmând ca aceștia să fie conduși, pe baza mandatelor de aducere, în faţa procurorului de caz, în privința audierii lor ca suspecţi.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

,,În fapt, cei doi agenţi de poliţie, în perioada mai-octombrie a anului 2021, au pretins, au primit şi au acceptat sume de bani, cuprinse între 200 şi 500 de lei, de la persoane care au comis abateri la regimul rutier pe raza judeţului Cluj, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu în mod corespunzător, respectiv neaplicarea sancţiunilor contravenţionale şi atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, cu prilejul întocmirii actelor de constatare a contravenţiilor", este menționat în comunicatul IPJ Cluj. 

În urmă cu două zile, procurorul responsabil de acest caz, a înaintat luarea măsurii controlului judiciar faţă de unul dintre agenţii de poliţie. Pentru cel de al doilea agent de poliţie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj a fost de acord cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile, formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. 

Citeste si: Anchetă disciplinară la o unitate de învățământ din Vaslui: Un profesor este acuzat că ar fi lovit un elev


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si