Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Politia Locala Timisoara, cei doi angajati ai institutiei care si-au lasat masinile, saptamana trecuta, in fata institutiei, pe trotuar, incurcand circulatia pietonilor, au fost amendati cu cate 290 de lei si cu cate doua puncte penalizare la permis.
”Cei doi politisti locali care s-au aflat la volanul autovehiculor oprite pe platforma din fata institutiei la data de 12.04.2017,
incurcand circulatia pietonilor, fapt semnalat de altfel de o persoana care a facut o fotografie ce a circulat pe reteaua de socializare si in mass-media, au fost sanctionati cu cate 290 lei fiecare si cate 2 puncte penalizare la permis, fapta fiind prevazuta de art. 142 lit. N, unde este stipulat ca se interzice oprirea voluntara a vehiculelor pe trotuar, daca nu se asigura spatiu de cel putin un metru pentru circulatia pietonilor.
De asemenea, Politia Locala a luat toate masurile ca pe viitor astfel de situatii sa nu se mai intample, fiind montate camere de luat vederi si urmand a se trasa zona destinata pietonilor, nefiind vorba despre un trotuar strict delimitat”, arata Politia Locala Timisoara.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
In urma cu doua zile, un timisorean care a distribuit pe Facebook o imagine cu doua masini ale Politiei Locale parcate pe trotuar, astfel incat pietonii nu mai puteau trece, a fost amendat cu 900 de lei, pentru “adresarea de cuvinte si expresii jignitoare la adresa politistilor locali”.
Politia Locala Timisoara explica, intr-un comunicat de presa, ca revolutionarul Corneliu N. Vaida a a jignit angajatii institutiei in mai multe postari facute pe Facebook si ca, potrivit unei decizii a inaltei Curti de Casatie si Justitie, “reteaua de socializare Facebook a fost declarata spatiu public, motiv pentru care
orice postare jignitoare poate fi sanctionata cu amenda in conformitate cu prevederile Legii 61/1991 republicata”.
Vaida a distribuit pe reteaua de socializare Facebook o imagine in care apar doua masini ale institutiei. Acestea erau parcate in fata sediului Politiei Locale Timisoara, pe trotuar, iar intre masini apare si un carucior de copii, cel care a realizat fotografia dorind sa demonstreze ca nu se poate trece printre ele. “Militiene Cojan (n.r.
seful Politiei Locale Timisoara), tu si adunatura ta de nesimtiti, ce-ar fi sa va auto-amendati?”, a scris Corneliu N. Vaida in dreptul fotografiei distribuite pe Facebook in data de 13 aprilie.