Cum s-a întâmplat nenorocirea

Tânăra încerca să se apropie cât mai mult pentru a surprinde perfect cascada în fotografie, dar a alunecat, moment în care, prietenul ei a încercat să o prindă, dar au căzut amândoi, izbindu-se de pietrele aflate la baza cascadei.

Fernando Danziger, în vârstă de 31 de ani, și Any Caroliny Duarte, în vârstă de 23 de ani, se aflau într-o excursie la cascada Chicao din sudul Braziliei, în data de 14 martie.

Locuiau aproape, în municipiul Londrina, aşa că luaseră decizia de a pleca pentru câteva ore în afara oraşului, cu intenţia de a explora minunile naturii, alături de un grup de prieteni.

Citeste si: O femeie s-a aruncat de la etajul 8 al unui bloc turn din Bârlad. După 45 de minute de resuscitare, a fost readusă la viață

Cei doi tineri au murit sub privirile prietenilor

Any s-ar fi apropiat prea mult de vârful cascadei pentru a-şi face un selfie cu telefonul mobil, dar a alunecat. Fernando s-a repezit să o ajute, încercând să o tragă de mână, dar a alunecat şi el, căzând amândoi în gol, de la o înălţime de peste 40 de metri, sub privirile îngrozite ale prietenilor.

Citeste si: Femeie moartă din cauza unei hemoragii cerebrale după ce a fost vaccinată cu AstraZeneca

Atât Any Caroliny, cât și Fernando iubeau natura şi frecventau traseele de pădure, precum şi cascadele din regiune. Nu le erau străine astfel de locuri şi erau mereu pregătiţi, motiv pentru care cei apropiaţi nu-şi pot închipui cum de s-a produs o asemenea tragedie.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: VIDEO Olandezii au rămas muți de uimire când au văzut un român care a intrat cu TIR-ul pe un pod de biciclete- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

Cascada Chicao

Deși serviciile de urgență au fost imediat chemate la fața locului, Cascada Chicao este cunoscută pentru traseul dificil de accesat. Echipele de salvare au venit cu un elicopter, însă era deja prea târziu. Din primele cercetări, ambii ar fi murit în urma impactului, fiind un teren stâncos la baza cascadei, plin de pietre ascunse sub apă. Trupurile neînsufleţite au fost duse la Institutul Medical Legal din Londrina, iar circumstanțele din jurul morții acestora vor fi cercetate de Poliția Civilă Faxinală.

Consiliul local de turism intenționează să intre în posesia terenului privat pe care se află cascada Chicao, precum și o altă cascadă vecină pentru a face îmbunătățiri în materie de siguranță. Dorința de a face selfie-uri poate avea consecințe mortale, căutarea imaginii perfecte costându-i viaţa pe sute de oameni anual. Potrivit The Sun, oamenii de știință au solicitat anterior montarea unor atenţionări pentru „zone fără selfie” pentru a descuraja oamenii să își asume riscuri de dragul unei „fotografii ideale”.

Sursa: ObservatorNews

Citeste si: Care a fost reacția lui Beniamin, fostul iubit al Danei Roba, după ce aceasta s-a afișat cu un alt bărbat? "Nu mai îmi trimiteți mesaje despre Dana, că ce a făcut, ce s-a întâmplat, cu cine e în relație..."- kfetele.ro

Citeste si: Aterizare de urgență pe Aeroportul Otopeni. Una dintre pasagere, despre momentele de panică trăite la bord: "S-a și văzut fumul. Alergau prin avion și nu știau ce se întâmplă"- radioimpuls.ro

Citeste si: Un român a început să filmeze o mașină pe contrasens, în Franța. După câteva secunde, aceasta a provocat accident: Vai de capul meu- antena3.ro

 

 

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si