„În continuarea informaţiilor cu privire la situaţia turiştilor români din Republica Elenă, Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Atena a fost notificată de către doi cetăţeni români cu privire la confirmarea acestora pentru infecţia cu COVID-19, în urma testării la intrarea pe teritoriul Greciei. Aceştia au fost deja plasaţi în carantină în unităţi hoteliere special desemnate şi sunt asistaţi medical. În ambele cazuri, starea de sănătate a persoanelor infectate este bună.
Reprezentanţii misiunii diplomatice a României la Atena sunt în dialog cu cei doi cetăţeni şi sunt pregătiţi să acorde asistenţă consulară, conform competenţelor”, au transmis reprezentanţii MAE, într-un comunicat de presă remis News.ro.
Coadă de 6 kilometri şi timp de aşteptare de 4 ore la punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas
MAE precizează că protocoalele epidemiologice, inclusiv efectuarea carantinei sau eventuale decizii de retestare a cetăţenilor confirmaţi ca fiind infectaţi sunt luate de către autorităţile elene, conform legislaţiei în vigoare.
În ceea ce priveşte situaţia din punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas, potrivit informaţiilor comunicate de reprezentantul Ambasadei României la Sofia aflat la faţa locului, coloana de autovehicule aflată în aşteptare pentru accesul în punctul de frontieră se întinde, la acest moment, pe o lungime de 5-6 km, timpul de aşteptare fiind de aproximativ 4 ore.
Citeste si: Prognoza meteo pentru luna august. Schimbare radicală a vremii
MAE mai precizează că, în contextul blocajului înregistrat în cursul dimineţii şi ca urmare a demersurilor întreprinse de Ambasada României la Atena şi de Consulatul General al României la Salonic, autorităţile elene au suplimentat resursele alocate, în prezent accesul pentru autoturisme făcându-se pe 3 benzi, iar testarea în 2 puncte simultan.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: O femeie care a cumpărat un dulap vechi de pe Facebook a rămas fără cuvinte când a văzut ce se afla în interiorul acestuia- antena3.ro
Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro
Ministerul Afacerilor Externe „va continua să urmărească evoluţiile cu privire la tranzitul cetăţenilor români prin punctul de frontieră de la Kulata – Promachonas şi va rămâne în dialog cu autorităţile elene pentru identificarea de soluţii necesare reducerii timpului de aşteptare şi prevenirii unor noi aglomeraţii în perioada următoare.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe menţionează că autorităţile elene competente pot modifica fără preaviz condiţiile de intrare pe teritoriul naţional, în funcţie de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs”, arată sursa citată.
Citeste si: Purtarea măştii în spaţiile publice deschise devine obligatorie şi în judeţul Dolj
Totodată, MAE subliniază recomandarea constantă adresată cetăţenilor români de a se informa temeinic anterior deplasării în străinătate, de a manifesta responsabilitate şi de a ţine cont de toate riscurile generate de pandemia de COVID-19 în momentul luării deciziei de a călători
în străinătate.
Citeste si: Ce a pățit mama Geta? Getuța i-a trimis un pachet cu bunătăți mamei sale! "Dumnezeu să-ți dea sănătate și să te ferească de rău!"- kfetele.ro
Citeste si: O nouă taxă din ianuarie 2025 pentru șoferi! Ce este "rovinieta de munte" și cum se achită- radioimpuls.ro
Citeste si: Câți bani pierde România din PNRR. Boloș explică de ce s-a blocat cererea 3 de plată: „CE a suspendat azi 400 de milioane de euro”- antena3.ro
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.
MAE mai recomandă consultarea paginilor de internet: https://www.mae.ro/node/51914, http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro şi www.mae.ro.