Doliu în lumea jurnaliștilor. Un redactor șef s-a stins din viață
Redactorul șef, al săptămânalului sălăjean Szilágyság, a murit. Józsa László a părăsit lumea la vârsta de 67 de ani. Jurnalistul se plângea de pierderi de memorie și de faptul că a uitat textul rugăciunii „Tatăl nostru”.
Ziaristul Józsa László s-a stins din viață pe data de 25 ianuarie 2020. Clujeanul s-a născut la data de 5 ianuarie 1953.
Singurul copil al părinților, tatăl tehnician radio-tv, mama educatoare, și-a făcut studiile primare și liceale la Liceul Brassai Sámuel din Cluj. După bacalaureat a fost admis la Facultatea de Teologie Protestantă din Cluj, dar la care a renunțat după trei ani de studii, și a trecut la Facultatea de Filologie din Cluj.
Frecventând Cercul literarar „Gaál Gábor Kör” al studenților, a cunoscut-o pe studenta, originară din Zalău, Csiszár Zsuzsa, studentă la Facultatea de litere, cu care s-a și căsătorit în anul 1976. Dupa terminarea studiilor, soția a fost repartizată în orașul natal Zalău, ca profesoară de literatura germană și maghiară la Liceul Alesandru Papiu Ilarian, iar László a venit la Zalău, angajându-se la Intreprinderea Cinematografică Județeană Sălaj. S-a recalificat, și a devenit metrolog.
Doliu în lumea jurnaliștilor. Un redactor șef s-a stins din viață
S-au implicat intens în activitatea Cercului Literar „Zilahi Kiss Károly” din Zalău, susținând nenumărate expuneri literare, studii, recenzii de cărți, dezbateri literare, vernisaje artistico-plastice. Împreuna cu membrii fondatori ai cercului, printre care și subsemnatul, au invitat reprezentanți de seamă din viața artistică, literară de la facultățile transilvănene. În toate relațiile cu cei din jurul său a manifestat o empatie deosebită, relație de prietenie, care a dăinuit până la sfârșitul vietii.
Casa lor, de pe strada Hașdeu, a fost mereu deschisă pentru prieteni și artiști, așa se explică faptul, că la ei s-au întâlnit cei care au fondat în ziua de Crăciun, 1989, UDMR Zalău. Tot atunci s-a hotarât reînființarea săptămânalului maghiar sălăjean SZILÁGYSÁG (fondat în 1883 de către Kincs Gyula), al cărui prim redactor-șef a devenit prietenul său, mult regretatul ziarist Fejér László.
(Citește și Doliu în România) Din anul 1992 a preluat postul de cancelar al senatorului UDMR Sălaj – Seres Dénes, iar apoi a fost numit redactor al ziarului SZILÁGYSÁG, funcție pe care a îndeplinit-o până la pensionare, cu pasiune profesională. Din anul 2001 a fost colaboratorul postului de Radio Cluj, conform magazinsalajean.ro.