Ilie Bogdan s-a stins din viață, în prag de sărbători
Îndrăgitul artist de muzică populară, Ilie Bogdan, s-a stins din viață chiar înainte de Crăciun.
El și-a dat ultima suflare la spitalul din Craiova din cauza unor afecțiuni neurologice, potrivit apropiaților săi.
În urmă cu o lună, regretatul artist posta pe rețelele de socializare diferite mesaje pentru urmăritorii săi. În prezent, contul său personal este inundat de mesaje cu adevărat sfâșietoare.
Artistul era căsătorit cu Filiuța Bogdan, iar cei doi au scos nenumărate piese împreună, așa că nu doar dragostea i-a unit, ci și pasiunea pentru muzică.
Mulți artiști i-au adus un ultim omagiu lui Ilie Bogdan în mediul online, exprimându-și regretul pentru trecerea lui în neființă. Printre ei se numără Irina Zoican, Elisabeta Turcu, precum și Maria Loga.
„Ilie Bogdan ne părăsești și tu!!! Dumnezeusă te ierte și să te odihnească”, a transmis Maria Loga pe contul personal de socializare a artistului.
Ilie Bogdan a fost înmormântat lângă un mare cântăreț
Ilie Bogdan a fost deja înmormântat în cursul zilei de marți, 20 decembrie, la Cimitirul Ungureni. Tot acolo a fost înmormântat un alt mare cântăreț, Petrică Mîțu Stoian, care s-a stins din viață în urmă cu un an de zile.
Ilie Bogdan a fost unul dintre artiștii care au preferat să își țină viața personală în afara scenei și a luminilor reflectoarelor. El a trăit o mare parte a vieții sale la Craiova.
Filuța Bogdan, interpretă a Ansamblului Maria Tănase, i-a fost soției, iar deși mulți nu știau, colegii de breaslă susțin că cei doi ar fi ales să divorțeze în urmă cu ceva timp, însă totul a fost făcut într-un mod cât se poate de discret, potrivit fanatik.ro