In articol:
Steagurile urmează să fie coborâte în bernă în aceste zice zile, atât la sediile oficiale, cât şi pe ambarcaţiunile Marinei spaniole, a anunţat marţi, în urma unei şedinţe de Guvern, o purtătoare de cuvânt a Executivului, Maria Jesus Montero.
Această perioadă de doliu urmează se încheie printr-o ceremonie naţională condusă de către regele Felipe al VI-lea.
Ultimul bilanţ al epidemiei, prezentat luni de autorităţi, anunţa 26.834 de morţi din cauza covid-19 în Spania.
REGULI COMUNE DE REDESCHIDERE A FRONTIEREI
Spania a îndemnat marţi celelalte state membre ale Uniunii Europene să stabilească reguli comune cu privire la deschiderea frontierelor şi să restabiească libera circulaţie în spaţiul Schengen.
Doliu naţional zece zile în Spania, un omagiu adus victimelor covid-19
”Este necesar să cooperăm cu partenerii noştri europeni pentru a defini reguli comune care să ne permită să revenim la o libertate de mişcare pe teritoriul european”, a declarat la postul de radio Cadena Ser ministrul spaniol de Externe Arancha Gonzalez.
În pofida faptului că statele membre UE au stabilit date diferite în vederea redeschiderii frontierelor, apreciază ea, sunt necesare principii şi reguli comune în vederea redeschiderii frontierelor interne ale spaţiului Schengen.
În paralel cu o ridicare treptată a măsurilor de izolare, statele membre UE procedează la o redeschidere a frontierelor în mod dezordonat.
Citeste si: OVB ofera consultanta de care avem nevoie pentru a avea o viata lipsita de grijile financiare!
Citeste si: Cresc tensiunile internaționale. UE cere Chinei să respecte autoritatea Hong Kong-ului
Comisia Europeană (CE) îndemna la 8 mai statele membre Schengen şi ţările asociate spaţiului Schengen să prelungească restricţiile temporare de deplasare considerate neesenţiale către UE cu 30 de zile, până la 15 iunie.
Citeste si: Alexandru Rafila, despre relaxarea măsurilor și redeschiderea teraselor