In articol:
- ,,Acuzatul ştia că sunt false, dar acuzatul le-a difuzat oricum''
- Cum a reacționat Donald Trump în acest caz?
Donald Trump a fost acuzat în cadrul anchetei avocatului special Jack Smith, de conspiraţie în vederea fraudării Statelor Unite; conspiraţie în vederea obstrucţionării unei proceduri oficiale; obstrucţionarea şi încercarea de obstrucţionare a unei proceduri oficiale; şi conspiraţie împotriva drepturilor.
,,Acuzatul ştia că sunt false, dar acuzatul le-a difuzat oricum''
Acesta se va prezenta joi la Tribunalul Federal din Washington, DC.
"La mai bine de două luni de la ziua alegerilor din 3 noiembrie 2020, inculpatul a răspândit minciuni potrivit cărora ar fi existat o fraudă care să determine rezultatul alegerilor şi că el ar fi câştigat de fapt",
"Aceste afirmaţii au fost false, iar acuzatul ştia că sunt false, dar acuzatul le-a difuzat oricum- pentru a face ca afirmaţiile sale false cu bună ştiinţă să pară legitime, pentru a crea o atmosferă intensă de neîncredere şi furie şi pentru a eroda încrederea publicului în administrarea alegerilor", se mai arată în document.
Normele prezidențiale au fost spulberate de complotul pentru anularea alegerilor din anul 2020. De asemenea, a fost culminat un atac fizic de neconceput la Capitoliul SUA, de pe 6 ianuarie 2021. La acea dată, Congresul s-a întâlnit pentru certificarea victoriei președintelui Biden.
Înainte de acest lucru, Donald Trump s-a angajat într-o companie de presiune fără precedent față de legislatorii statelor, oficialii Departamentului de Justiţie şi chiar faţă de propriul său vicepreşedinte pentru a-i convinge să anuleze rezultatele din 2020.
La acel moment, Smith a declarat faptul că va solicita un proces rapid. De asemenea, el a încurajat membrii publicului să citească actul de acuzare.
Atacul din capitala naţiunii noastre, din 6 ianuarie 2021, a fost un atac fără precedent asupra sediului democraţiei americane şi, aşa cum este descris în rechizitoriu, a fost alimentat de minciuni", a declarat Smith.
"Minciuni ale acuzatului care au vizat obstrucţionarea funcţiei fundamentale a procesului de colectare, numărare şi certificare a rezultatelor alegerilor prezidenţiale de către guvernul naţiunii americane", a mai adăugat el.
Mai mult decât atât, acuzarea susține faptul că Donald Trump și coautorii au "exploatat" atacul din 6 ianuarie de la Capitoliul SUA.
Citește și: VIDEO- Donald Trump, găsit vinovat de abuz sexual împotriva scriitoarei E. Jean Carroll
"Pe măsură ce au urmat violenţele, acuzatul şi coautorii au exploatat perturbarea prin redobândirea eforturilor de a ridica pretenţii false de fraudă electorală şi de a-i convinge pe membrii Congresului să amâne în continuare certificarea pe baza acestor pretenţii", se arată în actul de acuzare.
De asemenea, acuzarea afirmă și faptul că Trump a înșelat mai mulți dintre cei care au provocat dezordine. Acesta i-a făcut să creadă că Mike Pence ar putea schimba rezultatele alegerilor pentru ca Trump să iasă învingător.
Cum a reacționat Donald Trump în acest caz?
Donald Trump a respins spusele că ar fi greșit în urma alegerilor din anul 2020.
Co-avocatul lui Donald Trump, John Lauro, a declarat faptul că acesta a fost pus sub acuzare pentru "ceea ce credea, politicile şi discursul politic pe care l-a desfăşurat în calitate de preşedinte".
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Mai mult decât atât, Lauro critica acuzațiile, pe motivul că sunt o "regurgitare a acuzaţiilor din raportul din 6 ianuarie"
"Nimic nu a fost făcut într-un mod care să nu fie permis din punct de vedere constituţional. Nimic din ceea ce s-a întâmplat nu a fost obstrucţionist", a declarat Lauro.
În acest caz, Casa Albă a refuzat să comenteze.