Donald Trump este primul președinte american găsit vinovat de către un tribunal penal, ceea ce l-ar putea costa scump în ceea ce privește susținerea politică pe termen lung.
La scurt timp după ce un juriu din New York l-a declarat vinovat pe fostul președinte SUA, acesta a ieșit la atac, în special împotriva rivalului său politic, Joe Biden.
Donalt Trump este convins că verdictul pe care l-a primit ar fi opera lui Joe Biden și a celor pe care actualul președinte al Statelor Unite îi are aproape.
„Sunt vizat de un ordin de tăcere de la un om care nu poate pune două propoziţii împreună, dat de o instanţă... toate acestea sunt făcute de Biden şi oamenii lui. Acest lucru este făcut de Washington şi nimeni nu a mai văzut aşa ceva.
Iar eu nu am voie să vorbesc despre asta, dar voi aveţi voie să vorbiţi despre asta şi sper că o veţi face”, a spus Donald Trump.
Fostul președinte nu este deloc de acord cu verdictul pe care l-a primit, astfel că acesta este hotărât să facă apel, așa cum a declarat în cursul zilei de vineri. Totuși, trebuie să aștepte până după data de 11 iulie, atunci când se va pronunța sentința, pentru a putea face acest lucru.
Vă reamintim că un juriu format din 12 membri l-a găsit, în cursul zilei de joi, vinovat pe Donald Trump de toate capetele de acuzare, în cadrul procesului său penal de la New York. Fostul lider de stat este acuzat pentru plați ascunse către o vedetă de filme porno.