Donald Trump o dă în judecată pe procuroarea din New York. Acesta o acuză de partizanat politic în ancheta asupra Trump Organisation
Donald Trump, fostul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, a dat-o în judecată luni pe procuroarea generală din New York, democrata Letitia James, în încercarea de a stopa o anchetă civilă a acesteia asupra afacerilor sale, precizeaază Reuters.
Republicanul şi holdingul său Trump Organization aflate în vizor de acea anchetă menționează că Letitia James le-a încălcat drepturile protejate de Constituţia SUA prin desfăşurarea unei anchete motivate politic.
,,Prin intentarea acestui proces, încercăm nu doar să o tragem la răspundere pentru încălcările sale constituţionale flagrante, ci şi să oprim cruciada ei înverşunată de a-şi pedepsi oponentul politic prin acţiuni judiciare'', a susținut Alina Habba, avocata lui Trump.
Procuroarea informează că investigația va continua
Procuroarea din New York, Letitia James a reacţionat asigurând că ,,investigaţia noastră va continua nestingherită pentru că nimeni nu este deasupra legii, nici măcar cineva cu numele de Trump''.
Dosarul deschis de James este disjuns din investigaţia penală care durează deja de trei ani şi este condusă de un alt procuror democrat, Cyrus Vance. Ancheta procuroarei din New York cercetează dacă Trump Organization şi-a supraevaluat unele active imobiliare pentru a obţine credite şi scutiri de impozite.
În luna iulie, Trump Organization şi Allen Weisselberg, fostul contabil şef al acestei organizaţii, au pledat nevinovaţi pentru acuzaţiile descrise de biroul procurorului Vance drept o fraudă ,,extinsă şi îndrăzneaţă'' desfăşurată timp de 15 ani.