
Un bărbat a împins un copil la pământ
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au deschis un dosar penal sub acuzația de loviri sau alte violențe pe numele unui bărbat de 29 de ani care a trântit un copil la pământ într-un loc de joacă.
Un băiat, în vârstă de 13 ani, a fost aruncat la pământ de tatăl unui alt copil, chiar în incinta locului de joacă. Cazul a avut loc, duminică 7 februarie, într-un parc din Hunedoara. Părinții aflați în parc au asistat la scenele de groază, însă, nimeni nu i-a sărit minorului în apărare.
IPJ Hunedoara susține că fiul bărbatului s-a certat cu un copil în spatele blocului, drept pentru care adultul și-a ieșit din fire și l-a agresat pe colegul de joacă al fiului său.
Ce s-a întâmplat la locul de joacă
Citeste si: VIDEO| Atac salbatic, criminal în libertate
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată pe numărul unic de urgență 112, despre faptul că un copil a fost trântit la pământ de un părinte în zona unui parc, situat pe raza municipiului Hunedoara.
Imediat la fața locului s-a deplasat o echipă de ordine publică care a stabilit faptul că în timp ce se aflau lângă un leagăn doi minori s-au certat, iar la scurt timp tatăl unuia dintre ei l-a luat pe celălalt minor l-a ridicat, după care l-a trântit la pământ. Minorul a fost preluat de un echipaj al ambulanței și transportat la spitalul municipal Deva, pentru îngrijiri medicale.
Citeste si: VIDEO| Cum se simte copilul, de 13 ani, bătut în parc?! Imagini emoționante cu minorul aruncat la pământ
În urma cercetărilor, a fost identificat prezumtivul autor al faptei, un bărbat în vârstă de 29 de ani, din Hunedoara care a declarat că în momentul în care a auzit că fiul său s-a certat cu un alt copil, în spatele blocului, s-a adus la acesta și într-un moment de furie l-a trântit la pământ, după care a plecat.
Dosar penal pentru bărbatul în vârstă de 29 de ani
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri sau alte violențe, iar persoana bănuită urmează a fi reținută, pentru 24 de ore.
Sursa: G4media