Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Galaţi, în urma deflagraţiei de luni a fost deschis un dosar penal pentru distrugere calificată. De asemenea, cercetările la locul exploziei sunt continuate.
Marţi, la peste 24 de ore de la la explozia urmată de un incendiu ce s-a produs în municipiul Galaţi, lângă un hotel, traficul este în continuare blocat, iar o comisie mixtă face verificări în zonă.
Citeste si: DIICOT: Un angajat al DGASPC Maramureş, reţinut în dosarul Projekt Maramureş, în care mai multe persoane sunt acuzate că au exploatat prin muncă adolescenţi germani, unii minori
Explozia s-a produs la tancurile unei foste benzinării, rezervoare aflate în subteran. Staţia PECO respectivă a fost dezafectată, iar în zonă a fost construit un hotel, parcarea acestuia fiind amenajată chiar în zona rezervoarelor. Cel mai probabil, în acestea au rămas urme de combustibil. Datele de până acum arată că, cel mai probabil, în zonă s-ar fi lucrat pentru dezafectarea rezervoarelor din subteran, iar din cauza acumulării de gaze s-ar fi produs deflagraţia.
Specialiştii de la ISU Galaţi fac cercetări pentru a stabili exact ce s-a întâmplat, în ce condiţii s-au efectuat lucrările şi dacă au existat autorizaţii pentru acestea.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Părinții primesc zile libere pentru a-și supraveghea copiii atunci când școlile sunt închise. Proiectul de lege a fost aprobat
Citeste si: Ludovic Orban: Astăzi demarăm procedura angajării răspunderii guvernului pe trei proiecte legislative
De asemenea, la locul exploziei sunt prezenţi marţi şi reprezentanţi ai autorităţilor locale care verifică dacă firma care executa lucrări, dar şi reprezentnaţii hotelului aveau toate autorizaţiile necesare.
Firma care a deţinut staţia PECO a fost prinsă în urmă cu câţiva ani încălcând prevederile legale, fiind şi sancţionată.
Citeste si: Naţionala de handbal feminin a României, învinsă de Suedia, scor 34-22, la CM din Japonia
"Menţionăm că niciuna dintre autorizaţii nu a fost respectată şi nu s-a soldat cu recepţie la terminarea lucrărilor,. Poliţia locală a dispus în urma amenzilor aplicate măsura intrării în legalitate”, a declarat Ovidiu Matache de la Primăria Galaţi.
Explozia puternică a pus în pericol siguranţa căii de rulare a tramvaielor. Din acest motiv a fost suspendată temporar circulaţia acestora pe strada Frunzei. În continuare traficul în zona intersecţiei străzilor Frunzei şi Prelungirea Brăilei este blocat.