Procurorul militar Marian Lazar, de la Parchetul inaltei Curti de Casatie si Justitie, a anuntat, vineri, ca in dosarul cunoscut sub numele de "Mineriada 13- 15 iunie 1990”, prin ordonanta din 23 decembrie 2016, s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale, pentru infractiuni contra umanitatii, a lui Ion Iliescu, la data faptelor presedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala si presedinte al Romaniei, a fostului premier Petre Roman, fostului viceprim-ministru Gelu Voican Voiculescu, fostului director al Serviciului Roman de Informatii Virgil Magureanu, fostului prim-vicepresedinte al Frontului Salvarii Nationale Nicolae Dumitru si generalul in rezerva Mugurel Cristian Florescu, fost adjunct
Din probatoriul administrat in cauza a rezultat ca, in perioada 11- 15 iunie 1990, inculpatii au decis, organizat si coordonat un atac generalizat si sistematic, lansat impotriva unei populatii civile, respectiv impotriva manifestantilor din Piata Universitatii din Bucuresti, precum si a populatiei municipiului Bucuresti, atac in care au implicat participarea fortelor armate ale Ministerului de Interne, Ministerului Apararii Nationale, Serviciului Roman de Informatii, precum si a unui numar de peste zece mii de mineri si alti muncitori din mai multe zone ale tarii.
in urma atacului au fost ucise prin impuscare patru persoane si au fost ranite prin impuscare alte trei, "fapte ce constituie sapte acte materiale ale infractiunii”, a mai spus procurorul Marian Lazar.
De asemenea, 1.269 de persoane au suferit vatamari ale integritatii fizice sau psihice, iar 1.242 au fost private de dreptul fundamental la libertate, pe motive de ordin politic, "fapte ce constituie tot atatea acte materiale ale infractiunii”.
in dosarul Mineriadei a fost pusa in miscarea actiunea penala, pentru infractiuni contra umanitatii, si fata de amiralul in rezerva Emil Dumitrecu, la data savarsirii faptelor membru al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala si sef al Directiei Generale de Cultura, Presa si Sport din cadrul Ministerului de Interne, Cazemir Benedict Ionescu, fost vicepresedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala, Adrian Sarbu, fost sef de cabinet si consilier al primului ministru in iunie 1990, Miron Cozma, fost presedinte al Biroului Executiv al Ligii Sindicatelor Miniere Libere „Valea Jiului”.
De asemenea, au fost pusi sub acuzare Matei Drella, la data savarsirii faptelor lider de sindicat la Exploatarea Miniera Barbateni, Cornel Burlec Plaies, fost ministru adjunct la Ministerul Minelor, generalul in rezerva Vasile Dobrinoiu, fost comandant al scolii Militare Superioare de Ofiteri a Ministerului de Interne, generalul (r.) Petre Petre, fost comandant al Unitatii Militare 0575 Magurele, apartinand Ministerului de Interne.