VIDEO - Două autocare cu 90 de elevi s-au ciocnit pe DN 1. S-a activat planul roșu de intervenție
Alertă maximă, seara trecută. Două autocare cu 90 de elevi s-au ciocnit pe DN1, în Sibiu. 34 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Plan roșu de intervenție, seara trecută, pe DN1, în Sibiu.
Din primele date de la fața locului, polițiștii rutieri au constatat ca între 2 autocare in care se aflau aproximativ 85 de elevi s-ar fi produs o coliziune fata- spate.
Tinerii au vârste cuprinse între 15 și 18 ani. 34 de persoane au avut nevoie de îngrijiri la fața locului, toate persoanele fiind conștiente și cooperante.
Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea optimă a misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care a fost dezactivat puțin după ora 23.00.
La fața locului s-a interveit cu două autospeciale de stingere, două autospeciale de transport personal și victime multiple, 4 ambulanțe SMURD și patru ambulanțe SAJ.
Trei persoane sunt transportate la spital, este vorba de 2 persoane în vârstă de 15 ani și una în vârstă de 17 ani. Acuză dureri cervicale, sunt conștienți și cooperanți.
Circulația s-a desfășurat pe un singur fir, prin dirijarea poliției.
Citește și: Accident rutier la Alba Iulia: un autocar cu 55 de pasageri a derapat
Un accident rutier cumplit a avut loc, marți seara, pe Centura Giarmata Văii.
Două autoturisme și un autobuz au fost implicate. Zece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Accidentul a fost surprins pe o cameră de bord.Citește și: Accident rutier în Capitală: o tânără a fost transportată la spital
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
"În urma apelului primit prin SNUAU, din data de 25.04.2023, la ora 17:13, am fost solicitați să intervenim pentru asigurarea măsurilor PSI, descarcerare și prim-ajutor în urma unui accident rutier produs pe Centura Giarmata Vii.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului 1 Timișoara cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple și trei ambulanțe SMURD.
În sprijin intervin și trei ambulanțe SAJ.
În accident au fost implicate două autoturisme și un microbuz, cu un total de 11 persoane. În urma evenimentului au rezultat 9 victime, dintre care, o persoană a rămas încarcerată." , au transmis autoritățile.
Citește și: Accident rutier la Alba Iulia: un autocar cu 55 de pasageri a derapat
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro