O femeie din judeţul Prahova care în urmă cu peste opt ani a fost ridicată şi anchetată pentru că a pus la punct o afacere ilegală în cadrul căreia a amenajat două cămine de bătrâni care funcționau fără autorizație, ținând vârstnici în condiții mizere şi fără tratament, sau chiar legați de pat, scapă de acuzaţii, după ce instanța de care trebuia să judece cazul său a constatat că faptele s-au prescris.
O complice a acesteia, deferită justiţiei pentru lipsire de libertate în mod ilegal, scapă şi ea de acuzaţii. Două cămine ilegale de care se ocupau cele două femei au fost descoperite în anul 2013, însă dosarul femeii a ajuns în instanţă abia în 2022, magistrații închizând cazul, luni, ca urmare a prescripției.
Ce au transmis autoritățile
„Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei Zidaru Cornelia, pentru comiterea a două infracțiuni de instigare la lipsire de libertate în mod ilegal(...)
ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.(...) Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatei Ion Gabriela, pentru comiterea a două infracțiuni lipsire de libertate în mod ilegal, ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale”, este soluția dată luni de un complet de la Judecătoria Ploieşti într-un dosar în care cele două femei au fost deferite justiţiei pentru că au ținut în condiţii mizere, fără tratament şi fără asistenţă medicală zeci de vârstnici, în două aziluri ilegale.
Citește și: VIDEO- Val de arestări în Rusia, la un an de la începutul invaziei în Ucraina. Motivul incredibil pentru care mai mulți oameni au fost încătușați
Deși cele două stabilimente au fost descoperite în decembrie 2013, dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Ploieşti în 21 septembrie 2022, în aceste condiţii ambele inculpate scăpând de judecată ca urmare a prescrierii faptelor de care erau acuzate.
În decembrie 2013, polițiștii din Prahova au primit mai multe fotografii care arătau condițiile improprii în care mai zeci de bătrâni erau ținuți, într-un așezământ amenajat într-o casă din comuna Păuleşti, situată în apropiere de Ploieşti.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Oamenii legii au descins acolo, constatând că azilul funcţiona ilegal, adăpostind 3i de vârstnici, mulţi dintre ei bolnavi, cu antecedente de accident vascular cerebral, pareze şi hemipareze.
Citește și: Incredibil! Un traficant de droguri a fost prins de Poliție în timp ce căuta pokemoni pe stradă
Cei internaţi erau ţinuţi câte doi-trei în pat, deshidratați, cu scutece neschimbate şi lenjerii murdare, medicii care au mers la acel moment acolo spunând că peste tot era multă mizerie.
Bătrânii nu beneficiau de asistenţă medicală, iar tratamentele prescrise de medici anterior internării nu le erau administrate.
Autoritățile au găsit, în azil, inclusiv găini vii ținute într-o cadă dintr-o baie, mucegai, alimente fără etichete şi fără documente privind proveniența şi angajați fără analize la zi.
Citește și: Două persoane au fost reținute după ce au cerut unui bărbat 10.000 de euro cu promisiunea că îl vor ajuta să se angajeze ca șofer la ISU
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
Toți cei 37 de vârstnici găsiți la acel moment au fost duși direct la spital, întrucât aveau nevoie de asistenţă medicală.
La scurt timp, un al doilea azil ilegal condus de Cornelia Zidaru a fost descoperit în Ploieşti. În spațiul public au apărut imagini cu un bătrân legat de un pat.
Citește și: Rezultatul expertizei accidentului de la Petroșani. Cu ce viteză circula șoferul care a lovit șase copii pe trecerea de pietoni