Liviu Dragnea a afirmat ca nu intelege motivele protestelor indreptate impotriva gratierii.
„Eu nu am inteles exact care este supararea. Pe de-o parte este presedintele CEDO care spune public ca Romania trebuie sa ia masuri dupa modelul Italiei, pe de alta parte, nu am inteles, ideea ca s-ar putea face o ordonanta de modificare a Codului penal pentru punerea in acord a deciziilor Curtii Constitutionale. Daca nici deciziile Curtii nu mai sunt importante, trebuie sa decidem asta, dar impreuna cu Curtea Constitutionala.
De asemenea, intrebat in ce decizie a CCR spune „negru pe alb” ca trebuie limitat abuzul in serviciu doar la un anumit prag cu prejudiciu de 200.000
„Pai avem vreo decizie de la Guvern? Vreau sa va spun o alta parere de a mea care nu vine de la un jurist. Am fost intrebat si astazi despre acel prag. Din pacate, dupa parerea mea, in Romania nu mai exista pedeapsa administrativa, deci chiar nu mai exista. Toata lumea vorbeste pentru orice greseala, la inchisoare.
Fiind intrebat daca i se pare normala solutia adoptarii prin OUG a unor astfel de probleme care vizeaza Justitia, liderul social-democratilor a sustinut ca ministrii s-au inspirat de la tehnocrati. „Eu cred ca, in ceea ce priveste Codul penal, s-au inspirat de la tehnocrati si nu am vazut dezbateri atunci nici in sala, nici in strada ca s-a modificat Codul penal in vreo
Liviu Dragnea a declarat ca nu stie daca Executivul va lua o decizie privind ordonantele pe justitie in cursul acestei saptamani, deoarece nu este membru al Guvernului.
„Nu sunt membru in Guvern. V-am spus si le-am spus si lor de la instalare ca nu eu o sa conduc Guvernul, o sa gaseasca in mine orice sprijin oricand, dar nu eu conduc Guvernul. Nu procedez ca Basescu sau Iohannis. Vreau sa fie un Guvern care sa aiba puterea de a lua decizii, nu impins de la spate. Daca iau decizii proaste, politicul actioneaza si ii sanctioneaza”, raspuns presedintele Camerei Deputatilor.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
La remarca unui jurnalist care i-a spus ca miercuri sunt anuntate noi proteste, liderul PSD a spus: „Noi suntem la Parlament. Maine (miercuri – n.r.) pot iesi 100.000 de oameni care sustin altceva, un act guvernamental nu se poate desfasura in felul asta, dupa parerea mea. Nicaieri in lume nu am vazut ca se intampla lucrul asta”.
Sursa: News.ro