În mai puțin de șapte ani, Sabina Leonte Alb, artistă celebră în Ardeal, a trecut printr-o serie de drame medicale care ar impresiona pe oricine și, culmea, a avut parte și de o minune: a născut chiar imediat după ce i s-a pus un diagnostic crunt, un cancer de col uterin.

”La începutul anului 2013, a avut loc o Campanie Națională de testare Papanicolau și cu această ocazie soacra mea mi-a zis să mergem și noi să ne facem analizele! Bun! Recoltarea probelor se făcea la Maternitatea din Oradea, unde m-am și prezentat.

După recoltare, nu apucasem încă să ies din clădire, că o și auzisem pe doctorița care recolta probele că mă strigă și-mi zice: "Doamnă, nu așteptați să vină rezultatele acestea, pentru că durează 3-4 săptămâni, mergeți la un medic cât puteți de urgent, să vă vadă, că nu sunteți bine deloc, din ce am observat eu în timp ce v-am recoltat probele”! Asta am și făcut, m-am programat, am mers la medicul cu care  născusem  fetele mele de 5, respectiv 2 ani, la acea vreme. Mi-a zis că nu e chiar așa grav, să nu mă panichez și  m-a  trimis acasă cu un tratament naturist! Cea care a scos rezultatele testelor făcute în Campania Papanicolau a fost soacra mea, rezultate pe care le-a dus altei doctorițe, să fie interpretate. Cea care mi-a devenit medic curant ulterior s-a șocat auzind că am 27 de ani și o problemă atât de urâtă, plus 2 copii mici.



M-a chemat de urgență, a două zi dimineață pentru chiuretaj și biopsie, iar rezultatul nu a fost deloc îmbucurător, pentru că pe acel bilet de ieșire din spital, scria "suspect de cancer”. Lacrimi, panică, tăcere, nu știam ce să mă fac, cumva nu vroiam să accept, în jurul meu toți membrii familiei erau dărâmăți, speriați. Cumva am reușit să mă adun, am mers la Cluj pentru consult, acolo m-au și programat pentru extirparea părții bolnave a colului uterin! Au durat câteva săptămâni de frământări până la rezultatul, următoarei biopsie, care mi-a redat încrederea,
sănătatea, viața! Scăpasem că prin urechile acului, cei de la Cluj mi-au spus că dacă mai stăteam 3 luni, nu se mai putea face nimic! Dar Dumnezeu le-a așezat în așa fel, încât m-a salvat"
, povestește intepreta de muzică populară, Sabina Leonte Alb.

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Doar că drama ei nu s-a terminat. Pentru că, cinci ani mai târziu, problemele ei au reapărut, și mai grave ca înainte.  "În vara anului 2018 la un control de rutină, pe care îl fac de 2-3 ori pe an, virusul cauzator de cancer apăruse din nou. Când am primit telefon personal de la doctoriță mea, care de obicei are multe asistente ce se ocupă de pacienți, m-am gândit că ceva nu este bine, și așa era! Doamna doctor, mi-a spus: "Repetăm analizele, facem investigații mult mai amănunțite, decât Papanicolau", dar ieșeau tot mai prost! Am decis de comun acord să-mi facă o amputație de col, pentru că virusul respectiv are incubația doar în col, prin urmare scăpam de el până nu era prea târziu! Trebuia să o sun în prima zi a menstruației din luna respectivă, că să fac programarea intervenției, care se face într-o anumită zi, nu poți oricând", ne-a declarat Sabina Leonte Alb.

Doar că lucrurile s-au complicat brusc! Era însărcinată și habar nu avea. 

”Doar că prima zi a menstruației n-a mai venit, era practic imposibil, pentru că aveam 2 copii, de-al treilea nici că era vorba, în special având probleme de sănătate. Am făcut un test de sarcină într-o doară, care, surpriza vieții, a ieșit pozitiv. Mă mai ăputeam gândi doar la asta, nici nu știam cum să-i spun doctoriței, iar ea mi-a răspuns calm: "Asta e semn de la Dumnezeu, și eu cu Dumnezeu nu mă pun, sper că păstrați copilul". Când am mers la ecografie deja îi bătea inimioara, plângeam, râdeam, mă frământam, îmi era frică să nu i se întâmple ceva din cauza problemelor colului, al virusului. Am născut prin cezariană (a 3-a) astfel că bebelușul nu a interacționat cu colul!", povestește cântăreața de muzică populară din Ardeal.

După ce a născut, Sabina Leonte Alb s-a vindecat ca prin miracol

"La 6 luni după naștere, am repetat analizele și... minunea minunilor, eram perfect sănătoasă! Astfel îți demonstrează Dumnezeu că nu tu faci cărțile, nu tu decizi, El are puterea absolută, doar El. Așadar am fost în turneu european, însărcinată în 5 luni, am cântat Revelionul 2019 în Spania, însărcinată în 7 luni, și mi-am purtat puiul cu mine în avion, spre tot felul de destinații, pentru că aveam de respect niște contracte! Acum este bijuteria familiei noastre și este băiețelul care a venit după 2 fetițe, să ne bucure inima și să ne facă și mai împliniți!", a mai declarat Sabina Leonte Alb.

Anul trecut artista și-a botezat băiețelul. Purtând numele zeului Adonis, ce simbolizează renaşterea în mitologia greacă, micuţul încreştinat a avut parte de o petrecere de cinci stele. Toată spumă cântecului de petrecere a fost alături de artista Sabina Leonte Alb la botezul copilului ei, la evenimentul ce a avut loc într-una dintre cele mai luxoase locații din Oradea. Au petrecut şi au cântat Anuţa Motofelea, Cristina Retegan, Mădălina Mârza, Ioana leonte, Ionuţ Jarda, Ghiţă Munteanu, Puiu Codreanu, Lucian Drăgan, Alexandru Pop, Vlăduţa Lupău, Mihai şi Maria Nemeş, Ancuţa Anghel, Năstăcuţa Iuga, Ioan Dordoi, Armin Nicoară, si Georgiana Lobonţ.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si