“Copiii nu au nicio vină că guvernul PNL este incompetent şi că nu reuşeşte să găsească resursele necesare, atât politice, cât şi financiare pentru a dubla aceste alocaţii şi nu putem decât să le lansăm acest îndemn: Lăsaţi aberaţiile, dublaţi alocaţiile!”, a declarat Lucian Romaşcanu, duminică, într-o conferinţă de presă. 

El a mai afirmat că este inabmisibil ca Guvernul să spună că nu sunt bani pentru dublarea alocaţiilor în condiţiile în care Executivul s-a împrumutat în şapte luni cu aceeaşi sumă cu care s-au împrumutat guvernele PSD în trei ani de guvernare. 

Citeste si: Ludovic Orban, mesaj pentru românii de pretutindeni

“Auzim în spaţiul public permanent că nu sunt bani. În acelaşi timp ştim cu toţii că în şapte luni de guvernare aproape Guvernul Partidului Naţional Liberal şi domnul Cîţu s-au împrumutat cu aproximativ 75 de miliarde de lei, aproape cât toate împrumuturile pe care le-a făcut guvernul Partidului Social Democrat în trei ani de zile. Este inadmisibil să spui că nu ai bani pentru dublarea alocaţiilor copiilor sau pentru creşterea pensiilor în condiţiile în care aceşti peste 15 miliarde de euro nu au o destinaţie precisă, nu există nici o comunicare a Ministerului Finanţelor care să ne spună ce se întâmplă cu aceşti bani. Dacă facem un calcul, doar banii împrumutaţi pe 14 zile, ar ajunge pentru dublarea alocaţiilor copiilor”, a explicat purtătorul de cuvânt al PSD.

Citeste si: Alexandru Rafila, a anunțat un nou studiu de amploare în România pentru depistarea noului coronavirus

El a spus că dacă PNL nu va respecta drepturile copiilor şi pensionarilor, atunci social-democraţi vor depun o moţiune de cenzură. 

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: INTERVIU. Traian Băsescu: ”Sunt cei mai slabi candidați din toate alegerile prezidențiale prin care a trecut România”- wowbiz.ro

“PNL să nu se atingă de copii şi de pensionari, de drepturile lor, altfel aşa cum am anunţat în mod public în repetate rânduri Partidul Social Democrat va depune o moţiunea de cenzură”, a explicat Lucian Romaşcanu. 

El a fost întrebat dacă PSD a avut discuţii cu Klaus Iohannis, în condiţiile în care şeful statului ar dori ca din toamnă să schimbe componenţa Guvernului sau poate chiar întreg Guvernul. 

“Nu ştiu să existe discuţii cu preşedintele. Dacă intrăm în sfera scenariilor poate că există o explicaţie care se ducă în această direcţie şi a apariţiei acestei poze în spaţiul public. Evident că domnul Iohannis nu este mulţumit de acest Guvern, dincolo de toate declaraţiile dumnealui publice că este cel mai bun guvern pe care şi l-ar putea dori, dânsul este legat de acest guver, este guvernul dumnealui, l-a menţionat peste tot, deci răspunderea pentru actul de guvernare îi revine şi dumnealui în aceeaşi măsură. Dacă vrea să îl schimbe cu un alt guvern liberal incompetent nu ştiu dacă va avea voturile necesare în Parlament”, a spus purtătorul de cuvânt al PSD.

Citeste si: Pacientă decedată de coronavirus, scoasă de pe lista morților. Femeia s-a vindecat, de fapt

El a mai afirmat că în cazul în care moţiunea de cenzură va trece, atunci sunt două variante pentru formarea unui guvern, unul format din coaliţia care vota căderea guvernului sau un guvern de uniune naţională care să pregătească alegerile.

Citeste si: Nou beneficiu pentru pensionarele cu venit de până în 3.000 de lei. Ce gratuitate vor primi acestea- kfetele.ro

Citeste si: EXCLUSIV! Cum va arăta ediția aniversară UNTOLD 2025? Edy Chereji: „Va fi fără îndoială cea mai impresionantă de până acum”. Cât costă biletele?- radioimpuls.ro

Citeste si: Val de aer polar în România. A nins și s-a depus strat consistent de zăpadă. Imagini din Brașov, Cluj, Neamț- antena3.ro

Premierul Ludovic Orban a declarat în urmă cu o săptămână că pensiile vor creşte, dar vor creşte cu atât cât va permite economia, precizând că sustenabilitatea sistemului de pensii este fundamentală. Un răspuns similar a dat şeful Executivului şi în legătură cu posibilitatea dublării alocaţiilor.

”Pensiile vor creşte. Cu cât, depinde de starea economiei şi de capacitatea efectivă de a le plăti. Sustenabilitatea sistemului de pensii este fundamentală si vrem să oferim garanţia fiecărui pensionar că va primi pensia pe care o merită”, a dat asigurări premierul, întrebat dacă pensiile vor creşte de la 1 septembrie.

Întrebat dacă vor creşte alocaţiile pentru copii, aşa cum a aprobat Parlamentul, prim-ministruL a răspuns: „O să încercăm să creştem alocaţia cu cât ne va permite situaţia bugetară şi situaţia economică şi mai ales prognozele economice”.

El a catalogat drept „super-populistă” decizia Parlamentului de a dubla alocaţiile pentru copii, spunând că „nu se poate ca de două ori într-un an să se dubleze alocaţiile” şi spunând că „nu poţi să generezi astfel de decizii fără să ai un fundament”.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si