Duminica aceasta, de la ora 14:30, la “Asta-i România!”, Un primar de nota 10
Duminica aceasta, de la ora 14:30, emisiunea “Asta-i România!” ajunge în satul Șpring, jud. Alba, pentru a ne face cunoștință cu un primar de 29 de ani, care a făcut pentru concetățenii săi, într-un an de mandat, cât n-au făcut alții în șaisprezece ani.
Facem cunoștință, prin intermediul ”Asta-i România!”, cu Iulia Stănilă, unul dintre cei mai tineri primari din România. Tânăra a lăsat cariera în București ca să se întoarcă în satul natal și să aducă schimbarea de care era nevoie. La cei 29 de ani ai săi, Iulia are deja un an în fruntea comunei Șpring. Ea este unul dintre tinerii care au ales să nu plece, ci să mai dea o șansă României.
Iulia a plecat din satul natal la 14 ani, a ajuns la facultate la Sibiu, pentru ca apoi să meargă la București, unde a lucrat timp de patru ani la o firma de consultanță.
E tânără, frumoasă, deșteaptă, și mai ales hotărâtă să schimbe ceva, să dezvolte locul natal și să le arate oamenilor că se poate și la noi. E hotărâtă să meargă înainte, deși are momente când realizează că trebuie să facă imposibilul, ca să miște lucrurile înțepenite în birocrație. Cu toate acestea a știut de la început în ce se bagă, așa că nu se plânge; știe că munca și seriozitatea, dar și modestia și bunul simț sunt atuurile ei în fața celorlalți politicieni.
“Eu lucrez în echipă, cu colegii mei. I-am rugat să trateze fiecare cetățean cum m-ar trata pe mine, pentru că din banii oamenilor de "afară" suntem plătiți”, spune Iulia Stănilă, primarul comunei Șpring.
Iulia Stănilă și-a dorit ca satul ei să rămână autentic și pitoresc, dar în același timp să țină pasul cu prezentul. Așa că a transformat Șpring-ul în prima comună din România care folosește aparate de ultimă generație pentru reciclarea plasticului, metalului și sticlei.
I-a învățat pe localnici cât de important este să recicleze, chiar dacă trăiesc la țară.
În plus, pentru că a crescut aici, Iulia s-a gândit să facă ceva și pentru copii; pe cei mai buni i-a premiat cu câte o bicicletă, ca să îi stimuleze și să-i convingă să rămână la școală din sat, să nu fie "nevoiți" să plece în altă parte. A demonstrat că e omul potrivit la locul potrivit, lucru pe care rar îl poți spune despre cei care ani la rândul s-au ținut cu "dintii de scaun" văzându-și doar interesul propriu.