Close sidebar
Close sidebar

Duminică, de la ora 14:30, la ”Asta-i România!”, Povestea românilor care au dat soarele Italiei pe dealurile roditoare ale Bacăului

Simona Costache,


DISTRIBUIE
acest articol

În această duminică, de la 14:30, în emisiunea “Asta-i România!”, difuzată la Kanal D, vom descoperi povestea emoționantă a doi români, Cătălin și Adriana, care au renunțat la visul italian și au ales să dea livada de măslini din Toscana pentru a trăi în Bacău, în mijlocul unei livezi de nuci.

Tot mai mulți români din diaspora renunță la visul occidental pentru a reveni acasă, în România. Cătălin și Adriana au decis să renunțe la tot ce au clădit în străinătate ani de zile și să revină în țară, pentru a trăi în mijlocul naturii.

Cei doi s-au născut la Bacău, dar s-au cunoscut în Italia, la Milano. Fiecare ajunsese acolo pe cont propriu cu gândul la un trai și o pâine mai bune, însă viața avea să-i aducă unul lângă altul când nici nu se așteptau. Au pornit de jos ca orice român ajuns printre străini, au adunat experiență și bani, însă gândul că într-o zi vor reveni în România să facă ceva pentru ei le-a dat putere.

În Italia și-au pus bazele unui trai stabil, dar pe măsură ce confortul creștea, creștea și nivelul de stres și oboseală, până într-o zi când și-au materializat gândul de a reveni în orașul natal. 

Citeste si: Cine este și cum arată Alina, soția lui Gabriel Cotabiță: „I-am dat un mesaj pe Facebook, ca un fan obișnuit”- kanald.ro

Citeste si: Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”- wowbiz.ro

Citeste si: Scandal uriaș în familia regală a Norvegiei. S-au aflat noi detalii șocante despre fiul vitreg al viitorului rege, aflat deja în arest- antena3.ro

La Bacău și-au plantat o livada cu 1800 de nuci, dar au sădit aici nu doar copacii, ci și speranța în ziua de mâine. Au învățat din mers tot ce înseamnă agricultură și pomicultură și când au dat greș au luat-o de la capăt. Nu se așteptau la o viață fără griji, știau că fără muncă și implicare nu ai cum să reușeșți. Pe lângă livadă, Cătălina și Adrian au cumpărat și un solar în care au început să pună și primele tomate și și-au făcut și o grădina ecologică, plină de bostani, pătrunjel, mentă sau rozmarin.

Ziua de muncă le începe devreme și se termină târziu în noapte, dar și-au asumat rolul de agricultori, pentru a avea liniștea și pacea pe care doar sentimentul de a fi acasă ți le oferă.

Tot în ediția de duminică a emisiunii “Asta-i România!”, vom vedea cum și-au împărțit bucureștenii ultimul weekend din octombrie, alegând între cel mai de speriat festival de Halloween și cel mai mare pelerinaj la racla Sfântului Dumitru din Dealul Mitropoliei.

Citeste si: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie- kfetele.ro

Citeste si: Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e prea târziu. Mi-am dovedit că sunt un om prea mândru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Scandal uriaș în familia regală a Norvegiei. S-au aflat noi detalii șocante despre fiul vitreg al viitorului rege, aflat deja în arest- antena3.ro

Nu ratați o nouă ediție a emisiunii ”Asta-i România!”, prezentată de Mihai Ghiță, duminică, de la ora 14:30, numai la Kanal D.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI