Close sidebar
Close sidebar

Duminica Floriilor. Cele mai frumoase tradiții românești

Duminica Floriilor. Ce nu ai voie să faci în această zi? Cele mai frumoase tradiții și obiceiuri românești!

A.M.S.,

Duminica Floriilor

DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Duminica Floriilor.  Duminică, cu o săptămână înainte de Sfintele Paşti, toţi creştinii din lume prăznuiesc Floriile, când este retrăită Intrarea Domnului Iisus Hristos în Cetatea Ierusalimului.

Pelerinajul de Florii se suspendă anul acesta, în săptămâna Sfintelor Pătimiri nu se săvârşeşte slujba Sfântului Maslu de obşte, iar slujba Învierii Domnului va fi oficiată fără participarea credincioşilor mireni, anunţă miercuri Cancelaria Sfântului Sinod, conform Radio România Actualități.

Potrivit îndrumărilor Cancelariei Sfântului Sinod, aprobate de patriarhul BOR, Daniel, privind slujbele de Florii, din Săptămâna Mare (A Sfintelor Pătimiri) şi de Sfintele Paşti, în condiţiile stării de urgenţă, întrucât aceste slujbe vor fi săvârşite anul acesta doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea credincioşilor mireni, pentru a le oferi credincioşilor o anumită consolare şi pentru a diminua riscul unor manifestări necontrolate, urmare a consultării cu Ministerul Afacerilor Interne, parohiile şi mănăstirile vor proceda după cum urmează:

Ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în biserică (în Sâmbăta lui Lazăr, 11 aprilie, după Vecernie sau în Duminica Floriilor, 12 aprilie) şi vor fi distribuite de către voluntari credincioşilor din parohie care solicită aceasta.

Voluntarii vor purta măşti şi mănuşi de protecţie.

În săptămâna Sfintelor Pătimiri, nu se săvârşeşte slujba Sfântului Maslu de obşte (comun), pentru a evita formarea unui grup mai mare de persoane.

Spovedania şi împărtăşirea credincioşilor se pot săvârşi în continuare doar la domiciliu.

Citeste si: Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Candidata USR l-a depășit pe Marcel Ciolacu- kanald.ro

Citeste si: Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”- wowbiz.ro

Citeste si: Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe model Stoianoglo- antena3.ro

Duminica Floriilor

Duminica Floriilor. Sărbătoare are o mare însemnătate pentru creștini

Sărbătoarea de Florii are o mare însemnătate religioasă pentru toţi credincioşii, dar de-a lungul timpului i s-au adăugat şi numeroase superstiţii populare.

Duminica Floriilor. De fapt, această zi era iniţial dedicată zeiţei romane Flora, însă, după un timp, ea s-a celebrat în amintirea intrării Mântuitorului în Ierusalim.

Citeste si: De Florii se mănâncă pește! Iată o rețetă delicioasă de macrou la cuptor

Legenda mai spune că, în timpurile în care Iisus era răstignit pe cruce, Maica Domnului, plângând, şi-a pus opinci de fier, a luat un toiag de oţel şi a plecat să-şi găsească fiul.

Pe drum, a ajuns la o apă şi a rugat o salcie să-i facă punte. Pentru aceasta, a binecuvântat-o să nu poată fi făcuţi cărbuni din lemnul ei şi să fie dusă în fiecare an la biserică de Florii.

Duminica Floriilor. Ramuri de salcie sființită

De aceea, în această zi oamenii duc la biserică flori şi ramuri de salcie, pentru a fi sfinţite.

Potrivit credinţei populare, “mâţişorii” sfinţiţi de preot, în biserică, în Duminica Floriilor, au puteri magice: împletiţi în coroniţe şi aşezaţi deasupra uşilor, la ferestre şi la icoane, ei apără familia de boli şi de alte rele, aducând spor şi noroc.

Citeste si: VIDEO| Catolicii au sărbătorit Floriile. Bisericile au fost goale

Duminica Floriilor. La ţară, ramurile de salcie înmugurită sunt legate în jurul pomilor fructiferi, ca să rodească din plin şi sunt amestecate în hrana animalelor, ca să le păzească sănătatea şi productivitatea.

Tradiții românești

Tradiţia cere ca de Florii mormintele să fie curăţate şi stropite cu apă sfinţită, iar crucile să fie împodobite cu flori de primăvară şi cu crenguţe sfinţite de salcie. Se dau de pomană, pentru sufletele celor plecaţi dintre cei vii, plăcinte şi gogoşi.

Duminica Floriilor

Duminica Floriilor. Fetele nu trebuie să îşi spele părul, iar tinerele nemăritate din Banat şi Transilvania trebuie să pună o oglindă şi o cămaşă sub un păr altoit.

Duminica Floriilor. Superstiții

Superstiţiile spun că la miezul nopţii fetele trebuie să fiarbă busuioc în apă, iar dimineaţa să se spele pe cap cu această fiertură. Astfel vor avea un păr frumos şi strălucitor.

Citeste si: Paște 2020. Anunțul făcut de BOR: Ce se întâmplă în Noaptea de Înviere

Duminica Floriilor. În Duminica Floriilor, fetele care vor să se mărite trebuie să scoată la soare zestrea pentru a chema ursitul. De Florii e bine să aeriseşti toate hainele. Bătrânii spun că este interzis să te speli pe cap, pentru că vei albi de timpuriu. Dacă totuşi trebuie să faci acest lucru, foloseşte doar apă sfinţită.

Citeste si: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?- kfetele.ro

Citeste si: Bate sau nu Jador femeile?! Adevărul spus de manelist la "40 de intrebari cu Denise Rifai"- radioimpuls.ro

Citeste si: Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe model Stoianoglo- antena3.ro

Dacă nu cinsteşti Floriile aşa cum cere datina, te vei umple de pistrui.

Duminica Floriilor. Salcia se folosește în scopuri medicinale

Cine se încinge peste mijloc cu salcie sfinţită, va fi ferit de dureri, iar cine înghite în aceasta zi trei mâţişori de salcie sfinţită nu va suferi de dureri de gât. Salcia se foloseşte şi în scopuri comerciale, animalele, înainte de a fi duse la târg la vânzare, trebuie atinse cu salcia, pentru a atrage cumpărătorii.

Citeste si: Rugăciunea de sâmbătă care te ferește de boli

Duminica Floriilor. Mâţişorii se folosesc pentru a îndepărta furtunile şi grindina. Vara, când vremea este urâtă, se pun mâţişori pe foc, pentru ca fumul acestora să alunge trăsnetele şi fulgerele.

Nu se munceşte în această zi, iar masa trebuie să fie întinsă tot timpul. Se mănâncă peşte, fiind dezlegare de peşte, scrie ziarulunirea.ro

Urzicile nu mai sunt bune de mâncat

Pentru că se crede că acum încep să înflorească urzicile, acestea nu se mai folosesc ca alimente, iar sărbătoarea se numeşte şi „Nunta urzicilor”. Urzicile, mâncate în special în post, sunt considerate foarte sănătoase.

Se mai spune că dacă se aud broaştele cântând până la Florii, vara care urmează va fi frumoasă. La fel, cum e vremea de Florii, aşa va fi şi de Paşte.

Citeste si: Patriarhul Daniel trimite cărți de rugăciuni gratis spitalelor

Duminica Floriilor

Duminica Floriilor. În majoritatea localităţilor din Alba, în Duminica Floriilor, după slujbă, copiii însoţiţi de dascăli şi preot, împreună cu credincioşii străbat uliţele localităţilor cu salcie înmugurită în mână, cântând „Verşul Floriilor”, ca apoi să le depună în faţa altarului. Procesiunea simbolizează intrarea lui Iisus în Ierusalim.

Duminica Floriilor. Ramurile de salcie sfinţite la Biserică se împart credincioşilor, care le pun, sub formă de cununiţă, la icoane sau deasupra porţilor, la intrarea în curţi.

 

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI