In articol:
Mereu cu zâmbetul pe buze și privirea senină, Georgiana Vița și-a cucerit publicul nu doar prin voce, ci și prin atitudinea deschisă și jovială. Însă recent, pe chipul tinerei interprete s-a așternut umbra: în urmă cu 3 luni, artista și-a pierdut tatăl, omul care i-a călăuzit pașii în industria muzicală.
Georgiana Vița, artistă: „A murit demn, până în ultima clipă foarte puternic și în ultimele lui clipe nu am fost lângă el, dar cred că m-ar fi dărâmat foarte tare.”
După o luptă cruntă dusă cu o boală nemiloasă, tatăl Georgianei a pierdut bătălia. Deși familia se aștepta la un astfel de deznodământ, șocul a fost la fel de puternic.
Georgiana Vița, artistă: „În ultimii ani au fost destul de grei pentru mine cu toate că el a fost bine fizic, psihic, dar când am aflat că este bolnav am început să am tot felul de gânduri.
Georgiana Vița va lansa o melodie în memoria tatălui său
Tatăl Georgianei, taragotist de profesie, a fost cel care i-a insuflat dragostea pentru muzică. Alături de el și de mama ei, care la rându-i este solistă, Georgiana Vița a învățat să iubească scena și să aprecieze publicul. În semn de respect pentru tatăl ei, artista a susținut primul concert chiar a doua zi după înmormântare, tocmai pentru că știa că însuși părintele ei ar fi vrut acest lucru.
Georgiana Vița, artistă: „Preotul care l-a spovedit pe tata mi-a spus că cam ce își dorea el de la noi, că a vrea să fim bine și că îi este frică că vom suferi, că vom renunța la ceea ce am făcut până acum.”
Acum, când ușor-ușor Georgiana învață să accepte durerea despărțirii, a revenit pe platourile de filmare, pentru un nou clip. Unul care ar fi trebuit să fie înregistrat chiar alături de tatăl ei, căci piesa îi este dedicată.
„Trebuia să filmez când tatăl meu era în viață, am așteptat foarte mult ca el să fie mai bine și să reușim să-l facem împreună, din păcate viața s-a schimbat și nu a mai putut să fie printre noi.”
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
În semn de omagiu adus tatălui, Georgiana va lansa melodia în memoria părintelui ce i-a fost mereu alături.