FOTO - Durere fără margini! Cei trei copii care au murit în incendiul din Sectorul 5 al Capitalei, după ce mama lor îi lăsase singuri, au fost înmormântați
Cei trei copii, cu vârste de 2, 3 și 6 ani au fost înmormântați. La ceremonie au participat sute de oameni care și-au luat adio de la micuții care s-au alăturat îngerilor.
Acum, mama celor 3 prunci este cercetată de autorități pentru neglijență, după izbucnirea incendiului. La momentul producerii accidentului femeie nu era acasă, chiar dacă oamenilor legii le-a declarat altceva. Nimeni nu i-a mai putut salva pe copii.
Tatăl micuților se afla la muncă în Germania când s-a întâmplat tragedia. El s-a întors în țară pentru a fi alături de copiii lui, care au fost conduși ieri pe ultimul drum.
Ceremonia a fost dominată de tristețele, dar fastuoasă, deoarece părinții au plătit trăsuri cu coroane imense, cu pozele copiilor. Trăsurile au tras toate aranjamentele.
Sute de oameni i-au condus pe micuți pe ultimul drum.
„Mi se pare ceva tragic. Nici nu pot să realizez. Nu știu ce e în sufletul oamenilor ăstora. Să înmormântezi trei copii deodată... Nu se poate așa ceva. Erau singurii și toți trei odată este durere mare
", a spus o femeie care a asistat la înmormântare.
„Este o foarte mare tragedie. Tatăl era plecat în Germania, iar oamenii ăștia au avut bani. Noi venim cu tot ce trebuie pentru morții noștri.
Oamenii au suportat absolut toată cheltuiala", a spus o vecină, care a fost impresionată de organizarea înmormântării.
Femeia a fost chemată în fața audierilor la Poliția Capitalei.
În urma cercetărilor, autoritățile au luat în calcul faptul că băiatul cel mare s-ar fi jucat cu o brichetă. Când a mers să vadă cei mici sunt în siguranță, i-a găsit intoxicați cu fum.
Medicii au făcut tot posibilul pentru a-i ajuta pe micuți, însă a fost prea târziu și au fost nevoiți să constate decesul, în ciuda manevrelor de resuscitare.