UPDATE 3: E oficial! BEC a respins a doua candidatură a Dianei Șoșoacă.

Comunicatul oficial:

Biroul Electoral Central decide:

* Art. 1- Respinge ca inadmisibilă înregistrarea dosarului de candidatură al doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă, propusă de Partidul S.O.S. România la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024, având nr. 24CAN/BEC/P.R.2024/05.10.2024

Art. 2- Prezenta decizie se aduce la cunoştinţă publică prin afişare pe pagina de internet a Biroului Electoral Central.

Cu drept de contestaţie la Curtea Constituţională în termen de 24 de ore de la momentul afişării prezentei decizii

UPDATE 2: Potrivit unor surse, BEC a respins și cea de-a doua candidatură depusă de Diana Șoșoacă. Reprezentanții Biroului Electoral Central au decis că aceasta este inadmisibilă, ținând cont și de decizia CCR.

Membrii USR, PNL și PSD ar fi votat pentru admisibilitatea candidaturii europarlamentarului SOS.

UPDATE 1: La doar câteva ore după anunțul deciziei magistraților CCR, președinta SOS România a mai depus un dosar la Biroul Electoral Central. Informația a fost confirmată de Toni Greblă, preşedintele Autorităţii Electorale Permanente. De data aceasta, dosarul său nu mai conține și semnăturile pentru care Amalia Bellantoni făcuse contestație, care a dus, se pare, la invalidarea candidaturii sale. Citește AICI mai multe detalii.

Știrea inițială:

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Diana Șoșoacă a primit o lovitură dură: Nu poate candida la președinția României. Curtea Constituțională a decis, cu 5 voturi pentru și 2 împotrivă, să anuleze decizia BEC care îi admitea candidatura.

Potrivit unor surse politice citate de Antena 3, motivele invocate de magistrați sunt atac la siguranța națională și la adresa statului român și comportamentul Dianei Șoșoacă, europarlamentarul fiind acuzat că ar încălca Constituția.

În aceeași ședință CCR s-a decis că nici Miron Cozma nu poate candida la alegerile pentru președintele României.

Citește și: „Comportamentul era previzibil” Spectacolul Dianei Șoșoacă cu botniță și icoane din plenul Parlamentului European, analizat de un medic psihiatru. La ce concluzie s-a ajuns

Comunicatul Curții Constituționale:

În ședința din data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională, în cadrul atribuției privind respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României, a luat în dezbatere șapte contestații împotriva înregistrării unor candidaturi la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.

I. În urma deliberărilor, Curtea Constituţională:

Cu majoritate de voturi,
- A admis contestațiile formulate de doamna Amalia Bellantoni și domnul Mihai Gheorghe Ursa şi a anulat Decizia Biroului Electoral Central nr.18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.

Cu unanimitate de voturi,
- A respins contestația formulată de doamna Șerban Sanda Puica privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale domnului Nicolae-Ionel Ciucă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024;
- A respins contestația formulată de domnul Ioan Todiroae împotriva înregistrării candidaturii domnului Kelemen Hunor la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.
- A respins contestația formulată de domnul Ioan Todiroae împotriva respingerii înregistrării candidaturii independente a domnului Miron Cozma la alegerile pentru Președintele României din anul 2024.

Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.

Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

II. În aceeași ședință, Curtea, având în vedere necesitatea unei documentări suplimentare, a amânat pentru data de 5 octombrie 2024, ora 21:00, dezbaterea contestației împotriva înregistrării candidaturii domnului Mircea – Dan Geoană la alegerile pentru Președintele României din anul 2024, contestație formulată de domnul
Talpoș Ioan.

III. Totodată, Curtea a amânat pentru data de 5 octombrie 2024, ora 21:00 contestația formulată împotriva înregistrării candidaturii domnului Ludovic Orban la alegerile pentru Președintele României din anul 2024, contestație formulată de domnul Stan Valerian.

Reacția Dianei Șoșoacă

Imediat după aflarea deciziei, Diana Șoșoacă a reacționat pe pagina sa de Facebook, susținând că i s-au încălcat drepturile. Mai mult, cheamă românii în stradă, "pentru a apăra drepturile care ne sunt încălcate".

"Nici măcar nu am fost citată. Este imposibil așa ceva. Nu știu nici măcar cum arată citația, ceea ce înseamnă că s-au încălcat grav toate drepturile procesuale. Solicit românilor să ieșiți în stradă! Așa ceva este inacceptabil. Singurul naționalist care putea să câștige aceste alegeri", a spus ea.

Reacția lui George Simion

Liderul AUR a oferit un punct de vedere imediat după anunțul invalidării candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. "Aștept motivarea CCR pentru o decizie fără precedent. Orice român are dreptul constituțional de a candida și de a fi ales. Nicio instituție nu îi poate lua acest drept", a spus Simion.

Citește și: George Simion și-a depus candidatura la BEC! Ce a declarat candidatul la prezidențiale: "An decisiv pentru români"

PSD: CCR trebuie să prezinte rapid motivele care au stat la baza deciziei

Și social-democrații cer ca judecătorii CCR să facă publice motivele care au stat la baza deciziei de a invalida candidatura Dianei Șoșoacă.

Sperăm că CCR a avut motive temeinice să ia o astfel de decizie, iar argumentele prezentate vor fi puternice. Votul cetățenilor este suveran într-o democrație, iar Partidul Social Democrat a respectat întotdeauna ceea ce au decis oamenii în mod democratic. Este rușinos să arunci în spațiul public acuzații politice care demonstrează doar slaba capacitate de înțelegere a mecanismelor democratice într-un stat de drept și un comportament periculos în eventualitatea ocupării unor funcții de înaltă demnitate publică.

Statul de drept din România și independența justiției nu pot fi tranzacționate în funcție de interesele politice electorale de moment, se arată într-un comunicat PSD.

Declarația Elenei Lasconi: Democrația din România e în pericol și trebuie apărată!

"Nu putem accepta ca acest sistem mafiot să decidă înainte de alegeri cine va fi președinte, cine premier sau, Doamne ferește, cine va câștiga campionatul național la fotbal sau..."- Citește continuarea AICI


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si