In articol:
- Anunţul făcut de Ministerul Educaţiei privind închiderea şcolilor
- Mesajul transmis de Grupul de Comunicare Strategică
Miercuri, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis, miercuri, că orele se vor derula online, pe 25, 28 şi 29 septembrie, în toate şcolile în care vor fi amenajate secţii de votare.
Ordinul ministrului Educaţiei a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial.
Anunţul făcut de Ministerul Educaţiei privind închiderea şcolilor
”Activitatea didactică ce presupune prezenţa fizică a elevilor şi a cadrelor didactice din unităţile de învăţământ preuniversitar în care sunt organizate secţii de votare, se suspendă în perioada 25 – 29 septembrie. Aceasta se va desfăşura exclusiv în sistem on-line. Această decizie a fost aprobată de ministrul educaţiei şi cercetării, Monica Anisie, printr-un ordin transmis spre publicare în Monitorul Oficial, în urma Hotărârii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă nr.
Citeste si: Bilanț coronavirus, 23 septembrie. Un nou record negativ. Lucrurile scapă de sub control
Această propunere a fost agreată în întâlnirea de lucru de luni, 21 septembrie, pe care ministrul educaţiei şi cercetării a avut-o cu reprezentanţi ai Asociaţiei Comunelor din România, ai Asociaţiei Oraşelor din România, ai Asociaţiei Municipiilor din România şi ai Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România.
Citeste si: Marcel Ciolacu susţine că şcolile se vor închide după alegerile locale şi cursurile se vor susţine online
Mesajul transmis de Grupul de Comunicare Strategică
”Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat astăzi, 23 septembrie, Hotărârea numărul 46 privind suspendarea activităţilor didactice în unităţile de învăţământ preuniversitar în care sunt organizate secţii de votare pentru alegerile locale din anul 2020. Astfel, CNSU a decis ca activitatea didactică ce presupune prezenţa fizică a elevilor şi a cadrelor didactice în cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar în care sunt organizate secţii de votare pentru desfăşurarea alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, stabilite conform Registrului secţiilor de votare administrat de Autoritatea Electorală Permanentă, să se suspende începând cu data de 25.09.2020 până la data de 29.09.2020 inclusiv”, a transmis, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.
Alegerile de duminică vor fi organizate 18.794 secţii de votare, cele mai multe fiind în unităţi de învăţământ.
Grupul de Comunicare Strategică mai precizează că date fiind condiţiile impuse de pandemia de coronavirus este necesar un timp mai mare pentru pregătirea secţiilor de votare şi pentru dezinfectarea ulterioară a sălilor.