1 din 5 | Ea este femeia pentru care Constantin Brâncuși a sculptat monumentele din Târgu-Jiu. Cine a fost Arethia Tătărescu
2 din 5 | Familia Tătărescu, la inaugurarea unei fabrici
3 din 5 | Familia Tătărescu, asistând la sfințirea unei biserici din Gorj, în 1937
4 din 5 | Arethia Tătărescu.
5 din 5 | Arethia Tătărescu
Arethia Tătărescu a rămas, pentru mulți, doar soția unui prim-ministru al României interbelice. În Gorj însă, numele ei avea o altă greutate. Presa vremii o numea „o energie”, iar orașul Târgu-Jiu i-a acordat titlul de cetățeană de onoare pentru munca depusă de-a lungul a două decenii.
Astăzi, când Ansamblul Monumental Brâncuși de la Târgu-Jiu este privit ca una dintre marile capodopere ale artei moderne, povestea Arethiei Tătărescu merită spusă din nou. Nu ca o notă de subsol, ci ca un capitol esențial.
Pentru că în spatele Coloanei fără Sfârșit, al Porții Sărutului și al Căii Eroilor se află nu doar geniul lui Constantin Brâncuși, ci și inițiativa unei femei care a știut să transforme memoria eroilor gorjeni într-un proiect public, artistic și urbanistic.
Femeia din spatele unei capodopere
Constantin Brâncuși a sculptat pentru Târgu-Jiu unul dintre cele mai importante ansambluri monumentale ale secolului XX. Dar drumul lui Brâncuși înapoi spre Gorj nu a fost întâmplător.
În anii ’30, Liga Națională a Femeilor Gorjene, condusă de Arethia Tătărescu, a decis să ridice un monument dedicat eroilor gorjeni căzuți în Primul Război Mondial. Era vorba, în primul rând, despre memoria celor care se jertfiseră în războiul de întregire, dar și despre un oraș care avea nevoie de un ax simbolic, de o legătură între locurile
Arethia Tătărescu nu a fost doar o protectoare a ideii. Ea a fost cea care a pus în mișcare instituția, fondurile, relațiile și energia necesare. Iar presa vremii a înțeles foarte bine acest lucru.
În 1937, ziarul „Gorjanul” publica un articol intitulat simplu și memorabil: „O energie: Doamna Arethie Tătărescu”. Formularea nu era întâmplătoare. Pentru jurnaliștii locali, Calea Eroilor ar fi rămas încă multă vreme doar un proiect desenat pe hârtie, dacă nu ar fi intervenit „mâna energică și hotărâtă” a Arethiei Tătărescu.
Aceasta este, de fapt, cheia poveștii.
Brâncuși a dat forma artistică. Arethia a creat contextul în care forma a devenit posibilă.Scrisoarea oficială care a schimbat orașul
Dovada cea mai clară a rolului Arethiei Tătărescu se află într-o scrisoare oficială adresată Primăriei Târgu-Jiu.
„Domnule Primar”, începe scrisoarea, în stilul administrativ al epocii. Dar după această formulă oficială urmează una dintre cele mai importante declarații din istoria culturală a orașului: Liga Națională a Femeilor anunța că dorește să contribuie „la ridicarea orașului Târgu-Jiu” și, mai ales, să preamărească memoria eroilor gorjeni sacrificați în războiul de întregire.
Liga, condusă de Arethia Tătărescu, comunica Primăriei că a hotărât să dăruiască orașului „o coloană și un portal de piatră”, lucrări ale marelui sculptor Constantin Brâncuși.
Dar scrisoarea nu se oprea la monumente. Arethia Tătărescu lega donația de crearea unei străzi care urma să poarte numele de Calea Eroilor. Aceasta trebuia să pornească din preajma Jiului, să treacă prin Grădina Publică și să ajungă până la cazărmi.
Nu era doar o stradă nouă. Era o axă a memoriei.Documentul preciza și partea financiară. Pentru plata exproprierilor necesare, Liga urma să pună la dispoziție 750.000 de lei. Mai mult, Arethia arăta că facturile pentru cele două monumente, construcția Bisericii Sfinții Apostoli și suma depusă pentru exproprieri reprezentau o valoare totală de 2.200.000 de lei.
Aceasta este informația care schimbă perspectiva. Nu vorbim despre o simplă recomandare sau despre un gest protocolar. Vorbim despre o inițiativă asumată, bugetată și pusă în circuitul administrativ al orașului.
Finalul scrisorii este la fel de important. Arethia Tătărescu preciza că donația izvorăște din „curată dragoste de țară” și cerea ca orașul Târgu-Jiu să respecte întotdeauna donațiunea „în forma în care a fost făcută”. Cu alte cuvinte, ansamblul trebuia păstrat ca un tot: monumente, stradă, biserică și memorie eroică.
Brâncuși, Gorjul și refuzul plății
Era, până la urmă, o întoarcere simbolică. Constantin Brâncuși se născuse la Hobița, în Gorj. Plecase departe, își construise gloria la Paris, devenise unul dintre marii sculptori ai lumii moderne. Dar la Târgu-Jiu, prin acest ansamblu, revenea într-un spațiu care îi aparținea biografic și afectiv.
Presa vremii surprinde această legătură. „Gorjanul” nota că portalul de piatră de la începutul Căii Eroilor și „Monumentul Păcii”, de 30 de metri înălțime, erau operele marelui sculptor Brâncuși, „gorjan și el”. Formula e simplă, dar spune mult. Pentru contemporani, Brâncuși nu era doar artistul universal. Era și fiul locului.
Aici trebuie înțeleasă corect expresia că Arethia Tătărescu a fost femeia pentru care Brâncuși a sculptat monumentele din Târgu-Jiu. Nu în sensul unui omagiu personal. Brâncuși nu a sculptat pentru gloria Arethiei, ci pentru memoria eroilor gorjeni. Dar fără inițiativa ei, fără Liga Femeilor Gorjene, fără donația asumată și fără presiunea publică a unei femei care știa să transforme ideile în fapte, Târgu-Jiul nu ar fi primit această capodoperă în forma pe care o cunoaștem astăzi.
Arethia a venit cu viziunea, cu instituția și cu banii. Brâncuși a venit cu geniul și cu refuzul de a fi plătit.
Citește și: VIDEO Operele lui Brâncuși se vând pe sume colosale în străinătate, dar România nu are fonduri pentru ele
„O energie”: cum o vedea presa vremii pe Arethia
Pentru presa gorjeană din anii ’30, Arethia Tătărescu nu era o figură decorativă. Nu era doar soția lui Gheorghe Tătărescu, prim-ministrul României. Era o forță locală.
„Gorjanul” o descria ca pe femeia fără de care vechile proiecte de sistematizare ale orașului ar fi rămas „în cartoanele planului”. Tot ziarul scria că Gorjul îi datora „nespus de mult”.
Un alt articol, publicat în „Știrea”, mergea și mai departe, într-un limbaj specific epocii. Autorul se întreba ce „zeiță binefăcătoare” a reușit să transforme orașul și să-l îmbogățească prin Calea Eroilor. Răspunsul venea imediat: „această zeiță a Gorjului nostru este Doamna Arethia Tătărescu”.
Astăzi, asemenea formule pot părea excesive. Dar tocmai această retorică ne ajută să înțelegem atmosfera epocii. În Gorj, Arethia era privită ca o protectoare a locului, ca o femeie care aduna în jurul ei inițiative culturale, sociale, religioase și economice.
„Știrea” scria că Arethia făcea binele „fără să se gândească la recunoștința cuiva” și că adesea cobora „în mijlocul poporului”, unde afla dureri, nemulțumiri și nevoi. Apoi ajuta.
Aceasta este imaginea care trebuie recuperată. Nu doar doamna elegantă din fotografii, nu doar soția unui om politic, ci femeia care făcea legătura între elite și comunitate, între tradiție și modernizare, între cultul eroilor și nevoile concrete ale orașului.
Nu doar Brâncuși: muzeu, tradiții, femei și patrimoniu
Meritele Arethiei Tătărescu nu se opresc la ansamblul lui Brâncuși. Dimpotrivă, acest proiect pare mai degrabă vârful unei activități mult mai largi.
În 1936, „Universul” consemna proclamarea Arethiei Tătărescu drept cetățeană de onoare a orașului Târgu-Jiu. Motivul era munca desfășurată vreme de două decenii în oraș și în județ.
La festivitatea organizată la Liceul „Tudor Vladimirescu”, vorbitorii au trecut în revistă o întreagă operă locală. Unul dintre ei amintea că Arethia adunase „zi cu zi” hrisoave, obiecte de artă vechi, lucruri de mână, cărți bisericești și alte mărturii, pe care le-a pus laolaltă în muzeul Gorjului. Aceste obiecte, se spunea atunci, vorbeau mai bine decât orice filă de istorie despre trecutul și așezarea românilor pe acele meleaguri.
Un alt vorbitor a amintit atelierul de cusături și țesături naționale al Ligii Femeilor Române din Gorj. Atelierul luase un avânt neașteptat și dădea de lucru la sute de fete și femei din oraș și județ. Într-o epocă în care autonomia economică a femeilor era limitată, această inițiativă avea o miză practică foarte clară: femeile își puteau câștiga existența prin lucrul mâinilor lor.
Arethia s-a implicat și în recuperarea patrimoniului istoric. Presa vremii nota că, prin săpături făcute în diferite puncte ale județului, cu sprijinul profesorului C. S. Nicolăescu-Plopșor, au fost aduse muzeului local piese de valoare istorică. Tot datorită ei, casa lui Tudor Vladimirescu a fost refăcută din bârnele rămase prin curțile urmașilor și transformată în muzeu.
A contribuit și la renovarea casei în care se născuse Ecaterina Teodoroiu, numită în presa vremii „cea mai mare româncă”. A sprijinit biserici, mănăstiri, lăcașuri aflate în ruină. În satul Rogojel, de pildă, „Gorjanul” scria că Arethia s-a hotărât să refacă pe cheltuiala sa o bisericuță de lemn, importantă ca monument istoric și ca loc de rugăciune pentru săteni.
Toate acestea arată un lucru simplu: Arethia Tătărescu avea un program. Nu unul formulat în limbajul rece al politicilor publice de azi, ci unul construit prin gesturi, donații, instituții și inițiative locale. Tradiția trebuia salvată. Femeile trebuiau sprijinite. Eroii trebuiau comemorați. Orașul trebuia ridicat.
De ce Gorjul a văzut în ea o eroină
În Gorj, Arethia Tătărescu a fost văzută ca o figură providențială pentru că nu s-a limitat la apariții publice. A lăsat urme.
Calea Eroilor, Biserica Sfinții Apostoli, sprijinul pentru monumentele lui Brâncuși, muzeul, casele memoriale, atelierele de țesături, restaurările, acțiunile sociale și economice au construit în jurul ei o imagine rară: aceea a unei femei care avea acces la putere, dar îl folosea pentru comunitate.
Nu toate formulările presei interbelice pot fi preluate astăzi fără distanță critică. Epoca avea propriul ei limbaj, propriile exagerări și propriile convenții de admirație publică. Dar dincolo de aceste formule rămân faptele.
Citește și: VIDEO Spectacol cu drone la 150 de ani de la nașterea lui Brâncuși. România intră în anul marelui sculptor
Arethia Tătărescu a condus Liga Femeilor Gorjene. A adus în discuție memoria eroilor din Primul Război Mondial. A pus la dispoziție fonduri pentru exproprieri. A legat monumentele lui Brâncuși de Calea Eroilor și de Biserica Sfinții Apostoli. A cerut orașului să respecte donația în forma în care fusese făcută. A sprijinit patrimoniul, arta populară și munca femeilor.
Iar Brâncuși, contactat prin această inițiativă, a ales să nu fie plătit. A donat orașului lucrările sale, întorcându-se astfel, simbolic, în Gorjul natal.
De aceea, când privim astăzi Coloana fără Sfârșit, Poarta Sărutului sau Calea Eroilor, povestea nu este doar despre un sculptor genial. Este și despre femeia care a știut să-l cheme acasă, să-i ofere libertate și să transforme recunoștința unui județ într-o operă pentru lume.
