Echinocțiul de primăvară este momentul care marchează sosirea primăverii astronomice în emisfera nordică, în timp ce în emisfera sudică începe toamna astronomică. Este, de asemenea, data la care se spune că ”ziua este egală cu noaptea”.
Echinocțiul de primăvară. Dupa „Mărțișor”, „Babe” și „Mosi”, după "zăpada mieilor", când calendaristic deja am pășit în anotimpul primăverii deși luna martie se dovedește a fi destul de capricioasă, ne apropiem de momentul echinocțiului de primăvară, ce marchează începutul primăverii astronomice. El se produce în jurul datei de 20 martie când longitudinea astronomică a acestuia revine la valoarea de zero grade.
Echinocțiul de primăvară. După cum este cunoscut, mișcarea aparentă a Soarelui pe sfera cerească, determinată de mișcarea reală a Pământului pe orbita sa, generează pentru latitudinile noastre inegalitatea duratei zilelor și nopților la diferite epoci ale anului, datorită
poziției aproximativ fixe în spatiu a axei de rotație a Pământului, precum și a înclinării sale față de planul orbitei acestuia. Astfel, pe sfera cerească, Soarele parcurge în decurs de un an un cerc mare numit ecliptica (ce marchează de fapt planul orbitei Pământului), care face cu ecuatorul ceresc un unghi de 23° 27', scrie Observatorul Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu”.
Echinocțiul de primăvară. La momentul echinocțiului de primăvăra Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală. Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mițcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopților, indiferent de latitudine. La latitudinile țării noastre, pentru care putem considera valoarea medie de 45°, această cifră reprezintă ți valoarea medie a înălțimii Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezii.
Totodată, la data respectivă, Soarele răsare în punctul cardinal est și apune în punctul cardinal vest.
Începând de la aceasta dată, durata zilei (față de cea a nopții) va fi în continuă creștere, iar cea a nopții (față de cea a zilei) în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc momentul solstițiului de vară.
Echinocțiul de primăvară. Evident, descrierea de mai sus este valabilă doar pentru latitudinile nordice ale Terrei. În emisfera sudică a Pământului fenomenul trebuie interpretat invers, astfel ca în regiunile respective acest moment marchează începutul toamnei astronomice. Totodată, în regiunile polare, în emisfera nordică începe lunga zi polară, iar in cea sudică începe noaptea polară, ce vor dura, fiecare, câte 6 luni.
Echinocțiul de primăvară. Când se schimbă ora
ORA DE VARĂ 2020. Când se schimbă ora 2020? Când se trece la ORA DE VARĂ 2020? Schimbarea orei 2020. Află cum trebuie potrivite ceasurile
ORA DE VARĂ 2020. În anul 2020, se trece la ORA DE VARĂ 2020 în ultimul weekend din luna martie, adică în noaptea de sâmbătă spre dumunică, 28- 29 martie 2020.
Ceasurile trebuie date cu o oră înainte. Ora 03:00 va deveni ora 04:00. Prin urmare, atunci vom dormi cu o oră mai puțin.
Echinocțiul de primăvară. ORA DE VARĂ 2020. Se renunță sau nu la schimbarea orei?
Deși unele persoane au crezut că se renunță la ora de vară 2020, acest lucru nu se va întâmplă în acest an.
Echinocțiul de primăvară. În acest context, Parlamentul European susține propunerea privind renunțarea la schimbarea orei de vară din anul 2021. Așadar, 2021 poate fi ultimul an cu o schimbare sezonieră a orei la nivelul Uniunii Europene. Mai multe detalii