Veste proastă pentru economia României. Banca Mondială, anunț despre efectele războiului din Ucraina
Economia României va înregistra un avans modest, de doar 1,9%, în 2022, mult sub estimările anterioare, arată Banca Mondială, într-un raport publicat duminică. Principalul motiv de revizuire negativă constă în războiul din Ucraina, în vecinătatea țării noastre.
Banca Mondială atrage atenția că un război prelungit în Ucraina ar putea duce creşterea economică a României în teritoriu negativ, ceea ce înseamnă practic recesiune și criză economică pe termen scurt.
Banca Mondială se aşteaptă ca rata sărăciei să scadă doar uşor până la 10,1% în 2022, urmând să revină la nivelul de dinaintea crizei în 2024. Totul depinde, însă, de evoluția războiului din Ucraina.
Potrivit raportului publicat ieri, creşterea preţurilor la alimente şi energie, precum şi diminuarea remitenţelor, ar putea însemna o revenire mai îndelungată pentru segmentele vulnerabile de populaţie comparativ cu altele în anii următori.
"Amplitudinea revenirii va depinde de evoluţia variantelor de COVID-19 şi de severitatea ostilităţilor din regiune. Capacitatea României de a absorbi fonduri UE va fi crucială pentru un proces de revenire sustenabil, verde şi inclusiv", susţine Banca Mondială.
Deficit bugetar peste limita permisă de UE
Potrivit Agerpres, deficitul fiscal va rămâne unul ridicat, la aproximativ 6,6% din PIB, în pofida unor măsuri de consolidare.
Instituţia financiară internaţională apreciază că o reducere substanţială a deficitului fiscal în 2022 este puţin probabilă, deoarece Guvernul va trebui să susţină procesul de revenire a economiei.
Pe termen mediu, însă, deficitul ar urma să urmeze o traiectorie descrescătoare, dar este posibil să rămână deasupra pragului de 3% din PIB.
Fostul premier Florin Cîțu, demisionat recent de la conducerea PNL, a făcut recent o previziune sumbră: "Prăbușirea economiei nu mai poate fi evitată acum", a anunțat economistul liberal.
Potrivit lui Cîțu, cu o probabilitate destul de mare vom intra într-o criză economică severă, iar această prăbușire a economiei "nu mai poate fi evitată acum".
Grupul Băncii Mondiale, una dintre cele mai mari surse de finanţare şi expertiză pentru ţările în curs de dezvoltare, ia măsuri rapide şi complexe pentru a ajuta ţările în curs de dezvoltare să îşi consolideze reacţia faţă de
provocările generate de pandemie.