Ediție Specială a Știrilor Kanal D de Ziua Națională a României – „Neam Unit"
Reportajele realizate de echipa Kanal D stau sub semnul unui "Neam Unit”, în această zi specială în care sărbătorim Ziua Națională a României, punând în prim plan oameni care, prin faptele lor, își lasă amprenta asupra destinului acestei țări și ne umplu tuturor sufletele de mândrie.
Solitari, dar solidari, românii spun într-un suflet "La mulți ani!" țării în care au deschis prima dată ochii și care le-a dat identitatea. Ziua Națională a României este un bun prilej să descoperim români cu povești de viață impresionante.
În cadrul ediției speciale “Neam Unit” a
Știrilor Kanal D de la ora 19:00, telespectatorii vor avea ocazia să o cunoască pe Teodora Purja, un izvor nesecat de înțelepciune, prin glasul căreia se aud hăulitul tăietorilor de lemne, cântecul păsărilor, foșnetul frunzelor. Vom pași apoi pe ulițele copilăriei, în casă bunicilor și, cu siguranță, vom accesa cufărul celor mai dragi amintiri.
Nu ratați nici povestea impresionantă a unui sat cu doi locuitori din Albă, care a fost readus la viață de un român reîntors în țară după 15 ani de pribegie printre străini.
De Ziua Națională, reporterii Kanal D va invită să cunoașteți și cătunul Runcuri situat la poalele Munților Pădurea Craiului, un loc unde oamenii pot fi numărați pe degetele de la o mână, iar peisajele îți taie răsuflarea.
Nu ratați locuri și oameni de poveste în cadrul ediției speciale de 1 decembrie, "Neam Unit”,