Edu.ro Admitere liceu 2023. Când apar listele candidaților admiși?
Edu.ro Admitere liceu 2023. Examenele din cadrul Evaluării Naționale 2023 s-au încheiat. Elevii urmează să completeze fișele de înscriere, iar ulterior vor fi admiși. Iată când apar listele cu elevii admiși!
Edu.ro Admitere liceu 2023. Perioada în care se completează fișele de înscriere la liceu este în perioada 6-7 și 10-17 iulie 2023.
Când are loc repartizarea?
Repartizarea propriu-zisă a candidaților este pe 19 iulie.
Media de admitere la liceu o reprezintă media generală la evaluarea națională, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire.
În situația în care candidații au medii de admitere egale, ei vor fi departajați prin următoarele criterii:
a) nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul evaluării naționale;
b) nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale;
c) nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă, în cazul candidaților care solicită înscrierea la unități de învățământ cu predare în limba minorităților naționale;
d) media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a.
Cum trebuie să completeze elevii fișa de înscriere?
Elevii claselor a VIII-a vor completa opțiunile în fișele de înscriere la liceu, în prezența părintelui și a dirigintelui, în perioada 6-7, respectiv 10-17 iulie 2023. Fișa de înscriere poate fi transmisă și electronic, după cum prevede procedura Ministerului Educației.
Completarea fișei la școală
Completarea opțiunilor la școală se face pe baza unei programări realizate telefonic sau prin e-mail. Programarea se face la numărul de telefon sau pe adresa de e-mail comunicate de unitatea de învățământ.
Completarea opțiunilor se face de către candidat în prezenta părintelui/reprezentantului legal al acestuia și a dirigintelui clasei. Aceștia vor semna Fișa de înscriere, conform procedurii.
- 6-7 și 10-17 iulie 2023: Completarea opțiunilor în fisele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a.
Este important ca aceste opțiuni să fie completate cu atenție, deoarece orice greșeală poate duce la o repartizare nedorită.
De asemenea, absolvenții care doresc să participe la admiterea în alt județ trebuie să depună/transmită fisele conform procedurii stabilite.
- 6-7 și 10-14 iulie 2023: Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor erori în baza de date computerizată și listarea fiselor corectate.
Aceste operațiuni se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată.
- 17 iulie 2023: Termenul limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București.
- 18 iulie 2023: Corectarea erorilor și confirmarea finalizării modificărilor în aplicația informatică centralizată.
- 19 iulie 2023: Repartizarea computerizată în învățământul liceal a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2022-2023.
- 19 iulie 2023: Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal. Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământ liceal din județ/municipiul București.
- 20-25 iulie 2023: Depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați.
- 25 iulie 2023: Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere.
- 26-28 iulie 2023: Rezolvarea de către comisia de admitere județeană/a municipiului București a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.
Noile legi ale Educației, prezentate de Ligia Deca
Ministrul Educației, Ligia Deca a precizat care sunt noile modificări privind Legile Educației.
bursa lunară va fi egală cu salariul mediu brut pentru profesorii care se înscriu la programe de masterat, unde trebuie să obțină 15 credite ECTS.
salarizarea cadrelor didactice se va face progresiv, în baza salariului mediu brut
profesorii care se pensionează primesc primă două salarii și va avea loc generalizarea învățământului tehnologic dual până în anul 2027
bursa de merit crește de la 200 de lei la 450 de lei lunar și bursa de performanță crește de la 500 la 700 de lei.
elevii care au performanțe mari pot promova doi ani de studiu într-unul.
Evaluarea Națională rămâne la fel cu probele scrise la Limba și literatura română și Matematică
admiterea la liceu se face pe bază de concurs pentru 60% din locuri și pentru restul se va face repartizare computerizată. 10% din locurile alocate la licee sunt pentru elevii cu dizabilități și cei de etnie romă.
examenul de bacalaureat se va plia pe fiecare pofil de învățământ, inclusiv pe cel tehnologic
la profilul uman apare o nouă probă la Bacalaureat- proba scrisă la matematică sau științe ale naturii, și la profilul real- probă scrisă la istorie, filosofie sau psihologie, potrivit declarațiilor făcute de Ministrul Educației, Ligia Deca.